Dragi „pramatii”,
Vă declar prieteni ca nimeni alții și vă anunț că vă revine obligativitatea de a-mi întoarce favorul prin semnarea unui contract de atașament pe viață, „ireversibil și irefutabil”. Am zis!

Mi-ați tulburat somnul de amiază cu intenție malițoasă, mi-ați purtat pașii spre locuri friguroase, cu gogoși, patinoar și cântare stricate (Cișmigiu), mi-ați rupt patul milenar (la propriu de scânduri, la figurat de râs) în hohotele subtil provocate de Remi Gaillard, m-ați obligat să ronțăi mai multe semințe decât limita uman-suportabilă și m-ați furat realității în gâdilituri nu prea mult gândite.
M-ați provocat la discuții pre-maritale, mi-ați tulburat somnul cu plânsete de coșmaruri (care mi-au înghețat sângele în vine la propriu), mi-ați ocupat locul în scaunul strâmt al corului și m-ați zăpăcit cu discuțiile despre boli, congrese și remedii…

M-ați provocat la mâncăruri prea gustoase (pește cu sos cu mămăliguță), m-ați trezit la ore enervant de matinale, m-ați îmbrățișat în exces și m-ați folosit pe post de cobai pentru cât mai multe poze.
M-ați scăpat de câțiva neuroni obosiți înecându-i în vin roșu, m-ați imobilizat în fața unor filme fantastico-satisfăcătoare și m-ați „înciudat” cu amintirile voastre de la 1 an jumate.
Drept urmare, mă declar domnișoara voastră „cea mai” de onoare și vă provoc să vă uitați floricelele de pus în piept acasă, ca să nu îmi pierd și ceilalți neuroni în munca manuală și prea repetitivă.
Vă „salut cu respect” și vă aștept odată cu florile de martie să vă luptați cu Bucureștiul la pas…
Yours,
Gabi.
PS: Ninge și aici, da’… fără „accent”!

0

0