De când mă știu și îmi aduc aminte, Crăciunul mi-a fost alături… Mi-a cântat colinde de copii mici cu l-uri jucăușe în loc de r-uri , m-a alintat cu zăpadă până-n vârful cizmelor și al mănușilor ude, m-a adormit cu povești cu Moș Crăciun în miros de portocale și m-a urmat în scârțâit de ger până la ușile primitoare ale vecinilor.
Acum Crăciunul a îmbătrânit un pic… Își plânge puțin oscioarele obosite, dar încă mă încălzește cu mănuși, cu fular și cu căciulă, chiar dacă uneori mă ajunge mai greu din urmă când alerg prin zăpadă. Cică, într-o seară, l-au supărat câțiva neîncrezători când el își presăra ca de obicei neaua și colindele peste potecile întunecate, și de atunci își poartă mai greu bocancii până la noi…
Încă mai învăț de la el… Știu, e bătrân și vorbește mai greu în mine, dar îmi amintește în fiecare an că pot să iubesc mai mult zăpada, colindele, oamenii, zâmbetele, copilăria și mirosul de brad.
De dimineață mă tot silește să fredonez colinde… Nu știu ce o fi în capul lui. Probabil îi e frică să nu le uit…măcar eu. Leru-i ler, florile dalbe, Domn Domn să-nălțam, flori de măr, colindă, colindă, toate îmi răsună încâlcit și insistent în minte încă de la prima și cea mai obosită privire matinală în oglindă.
Și mă tot bate la cap să vă zic și vouă de bine astăzi! Nu pot să-l refuz, nu când mă privește cu ochi zâmbitori de zăpadă pe fereastră.
Bucurii mărunte și multe să aveți. Să le adunați cu grijă și să le împachetați într-o bucurie mare, din care să nu uitați să scoateți la iveală semnificația adevărată a Crăciunului! Iar eu vă trimit îmbrățișări puțin înghețate… Sper să le primiți în casă când vă bat la ușă, chiar dacă trebuie scuturate mai întâi cât mai bine de încordare și de frig. Crăciun cu veselie!

0

0