-Vreau să plec…Repede, să nu mai vezi în mine ce vezi în tine!
-Doar știi că faci parte din mine și că nu te pot lăsa!
-Dar mă comprimi… Și nu mă alegi pentru ceea ce sunt, ci pentru ceea ce ești. Mă doare!
-Nu fi copil! Ți-am spus de atâtea ori că te iubesc! Ce vrei mai mult?
-Îmi spui mereu că te vezi în mine…Ori eu nu mă văd niciodată întreagă în tine! Câteodată mi se pare că zâmbești la fel, puțin strâmb cu buza de jos! Dar nimic mai mult… Nu vreau să îmi semeni într-atât încât să uit cine ești în afara mea. Dar tu, tu nu mă vezi decât prin tine și pentru tine…așa că vreau să fug.

-Nu te înțeleg!… Eu îți spun că te iubesc și tu fugi…
-Nu, nu vreau să fug de tine, ci de ideea ta! E tristă și incompletă fără mine, ori eu ți-am admirat întotdeauna singurătatea, felul tău de a fi când ai impresia că nu te privește nimeni… Când fărâmițezi o frunză amară de nuc în timp ce fredonezi o melodie… Dar acum tu ai dispărut. Câteodată am impresia ca nu mai exiști așa cum te știam!
– Nu pot fi eu fără tine!
– Dar eu vreau să fii! Vreau, și pentru asta o să plec… Și pentru că mă vezi prin tine! Niciodată n-am fost cum crezi! Idealul tău se pierde undeva, deasupra mea cu vreo 10 nori…
– Nu am nevoie de ideal! Te am pe tine. Mie îmi este de ajuns. De ce nu înțelegi?…
– Nu ai nevoie, nu! Pentru că l-ai convertit în mine și mi-ai dat din tine tot ce nu aveam. Și pentru asta îmi vine să plâng acum. Mă vezi în cartea pe care o citești, în clapele pe care le atingi câteodată atât de haotic, în florile pe care mi le cumperi și cu care îmi mângâi puful de pe nas dimineața ca să mă trezesc. E prea mult! Și când o să te trezești, o să cazi! Iar eu nu pot fi martoră la căderea ta…
-Nu te-aș asculta în melodie dacă nu ai fi tu cum ești, fără mine. Nu te-am văzut niciodată prin mine, te-am văzut CU mine. Împreună.
-Și dacă într-o zi o să îți șoptească un vis că nu m-ai găsit încă? Dacă o să-ți răstoarne brusc pediestalul și o sa cad de prea sus în brațele tale și o să mă vezi atunci cum sunt? Nu o să fugi?
– Nu pot fugi decât de mine… Tu ești întotdeauna prea aproape ca să pot pleca…
– Mi-e teamă. Nu mai știu cine sunt!
-Ești tu puțin câte puțin și te schimbi, odată cu mine… Vom crește noi odată în ceva! Iar dacă unul rămâne în urmă, măcar va fi un al doilea care să ajute. Tu să-mi luminezi calea când e întuneric, eu să te iau în brațe când e drumul greu ca să nu te lovești…
– E prea frumos ce spui! De ce oare mă iubești?
– Pentru că ești.
– Să rămân?
-Da!
-De ce?
-Pentru că și eu sunt ca să mă iubești…

0

0