Să slăbim?

Lumea știe că îmi place să alerg (după cineva, de obicei, dar motivul nu contează) și îmi pasează lepșe. Așa că, în dor de copilărie cu sticluța cu otravă imaginară în mână, îmi reunesc forțele pentru o nouă provocare: Să slăbim sănătos, cum zice Ancuța.

Mi se pare total nepotrivit să dau eu sfaturi despre cum „ar trebui să fie în lume”. Sunt un om atipic când vine vorba despre mâncare și asta pentru că nu am ținut niciodată diete și nu m-am gândit de două ori înainte să termin o ciocolată întreagă… Am numărat caloriile doar pentru că era în trend și am zâmbit cu ronțăiala între dinți, pentru că nu mi-a fost dat mie… să mă abțin.

Deși nu există rețete universale, tocmai pentru că suntem diferiți în esență și avem un ritm al vieții prea puțin similar, ni se perindă mereu prin fața ochilor „rețete de succes în lupta cu kilogramele în plus”. Prefer cuvântul „rețetă” în locul dietei pentru că presupune mai multă libertate și nu constrânge urechile să-și imagineze „strâmtorări” alimentare și senzații de foame prelungite. „Mănâncă săntos” ar trebui să fie deviza oricui, deși „naturalul” pe care-l presupune nu mai este de mult timp o posibilitate validă, ci mai mult necesară, chiar dacă greu de atins, atâta timp cât nu te bucuri de roadele propriei grădini, ci „împrumuți” din ceea ce se oferă.

Soluții pentru slăbit? Da, știu și eu una… Clișeic și redundant, nu mâncați după 7 seara. Dacă e neapărat necesar, ronțăiți un morcov sau mâncați un măr. Nu e neapărat numai o metodă de slăbit, ci una universală: un somn mai profund, o trezire mai ușoară de dimineață, un corp mai activ.

Dacă ieșim din rândul mâncărurilor și dulciurilor (absolut necesare unei gândiri active – în cazul meu), nu putem să trecem nepăsători peste pasivitatea neputincioasă pe care o adoptăm în fiecare zi, fără nicio inițiativă de schimbare. Nu, sportul nu obosește și nici nu omoară neuroni. Alergatul în jurul lacului seara într-un parc puțin populat e în mod evident nu numai o metodă de întreținere fizică absolut de efect, ci și una de regenerare mentală, de ieșire din propria „dramă” a blocajului birou-casă, de respiro.

Mâncați! Nu mult, ci sănătos. Nu vă refuzați deliciile, atâta timp cât sunt în proporții echilibrate. Găsiți-vă propria cale de a vă simți bine în propria piele. „Rețeta” mea, deloc ciudată, implică mâncare și sport, fără excese…

Și, pentru că și Adinei îi place să fie copil și să se întrețină cu lepșe, îi pasez una cu dărnicie… Să mai scrie și ea, că tot vorbește rar… în cuvinte.

 

7 thoughts on “Să slăbim?

  1. Pingback: Mercredi. Silence « Gabriela Savitsky

  2. Pensiuni Busteni

    eu niciodata nu pot sa tin un regim dieta sau ce o fi sunt foate pofticioasa si oricat as incerca sa ma abtin nu pot.si ma oftic pentru ca chiar as vrea sa am putina ambitie sa pot slabi

     
    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.