Mi-e luni. În minte am începuturi, în suflet sfârșituri. Le amestec haotic, până se încheagă într-un prezent aproape stabil. Și mă odihnesc, m-a obosit visul ăsta vechi și așteptarea…
Mi-e luni. În urechi îmi cântă emoții, în inimă conținuturi. Din versuri, ritmul mă regăsește în vibrație și bătaie de inimă neplanificată, bruscată de înțelesuri noi, ca de început de săptămână. Și cânt pe buze, fără sunet, pentru că nu e loc de mine în atâta albastru de birouri.
Mi-e luni. Îmi tac intențiile. Și-au pierdut literele în odihna de weekend și acum se caută-n cuvinte deștepte, fără succes. Și nu știu să spun, așa că gândesc: cuvinte îmbibate în sentimente neclare și surde rațional. Și mă scurg în repeat-ul din cască, pentru că întotdeauna e mai cald în muzică.
Mi-e luni. A dat virtualul pe dinafară, nu vezi? Își cere dreptul de exclusivitate și n-am loc să-i spun că nu vreau, că dorul meu e de plimbare-n frunze și de aer în doi. Și mă odihnesc, m-a obosit visul ăsta vechi și așteptarea…
ţi-e luni şi stea-n plutire-o bancă pe mare,
pe care să te-aşezi aşa cum eşti,
secunde în minute, ore-n ani, visare!
Ore-n ani, visare:) Ce frumos!
Imi vreau banca pe mare!
pe toti ne-a obosit o asteptare… si parca zilele de luni nu se mai termina…
Bine ca e marti:)
Înainte de concediu simţeam că toate zilele mele sunt luni şi că nu se face niciodată duminică. Acum sunt mai relaxată, dar zilele mele tind să devină din nou luni 🙂
Imagineaza-ti ca e marti… in fiecare luni:)
Eu prefer să-mi imaginez că e vineri 🙂