Cred că mi-am pierdut un ochi,
Căutând.
Avea dioptrie mică
Și-mi părea că vedea bine
Cu și fără lentilă.
S-o fi împiedicat de vreun vis
Atras de pământ
Și siguranță.
Iar acum îmi caut privirea profundă
Cu ochiul rămas,
În dioptrie mare
Și gene prea dese
Pentru conținuturi.
Cred că mi-am strivit o mână,
Îmbrățișând.
Avea degete drepte
Și-mi părea că era frumoasă
Cu și fără mănușă.
S-o fi pripit când veneai,
Încordată-n pumn
Și emoție.
Iar acum îmi vindec îmbrățișarea palmei
Cu mâna rămasă,
În degete strâmbe
Și piele prea aspră
Pentru mângâiere.
Cred că mi-am topit un suflet,
Simțind.
Avea formă rotundă
Și-mi părea că visa întreg,
Cu și fără trup.
S-o fi-ncălzit când vorbeai,
Deformat în părere
Și viață.
Iar acum îmi încerc golul ființei
Cu sufletul tău,
În formă nouă
Și stare prea crudă
Pentru aderență.
Tiii… Ce mănânci de poţi scrie aşa ? Superb !
🙂 Multumesc. Niste chiftelute de la mama, cu rosii…
♥♥♥
atât pot spune!:)
Ia te uitaaaaaaaaa! 3 inimioare:D E cald la mine acum…
E bine! Așa trebuie să fie!:)
rosiile fac minuni. mai ales cand vin de-acasa. si intelepciunea exersata la fel.
bravo.
Multumesc mult, Adi:) De-as manca rosii de acasa mereu…:)