S-a schimbat ora. Mă trezesc cu somnul în gene și cântând. Îmi strivesc dorul în revederi și frigul într-o eșarfă turcoaz, că e toamnă târzie.
S-a schimbat ora. Acum arată prieteni cu ambele ace, secundă după secundă, râzând. Îmi scurg amintirile din chefuri și bucuriile din oameni: copii ca mine nostalgiind o nemurire, a zilelor ce-au fost, a speranței de a mai rămâne.
S-a schimbat ora. Își râde fiecare minut în „împreună”, își caută mustul în pahare și bancul în ipoteze, își încarcă mașina în șapte suflete și-și bea fresh-ul de portocale lent, plângându-și mușchii feței blocate în bucurie stridentă, că e preț de haz și veselie.
S-a schimbat ora, pe cuvânt! Își încarcă bateriile cu filme-n miez de noapte, proiectate modern pe-un cinema personal, asortat cu vin și cornulețe. Și e cald și lumea zice de bine și de acasă, că așa e frumos în revedere.
