E mică lumea!Te plimbi tacticos pe-o linie-ntreruptă și îți joci pașii în salturi copilărești, sărind peste goluri, ca și cum strada n-ar exista în locurile nemarcate și ți-ai pierde echilibrul pe non-culoare. Din pas în pas, mă saluți indirect, pentru că oamenii cărora le strângi palma înghețată de iarnă sunt și ai mei. Și le zâmbești, neștiind: că eu sunt fiecare pas pe care ți-l refuzi în salturi… Continue reading
N-aș fi eu
De nu te-aș certa puțin
Când mă scazi
Din ce mă aduni,
Inegal,
Și lași goluri
În proces,
Fără să pui la loc
Din tine. Continue reading
Dacă aș avea timp, poate ți-aș pândi gândurile la fereastră. Aș râde că nu știi nici acum că tăcerea ta e zgomotoasă, ca o ploaie rece după prea mult soare, ca tine când dormi și nu știi că vorbești prin somn. Și ți-aș citi pe buze când cânți fără sunet un cântec pe care îl știi de la mine, silabisind o amintire. Continue reading
Mi s-a închegat sufletul
Deodată.
Cuvintele vin,
Ca de obicei,
Legate cu ață albă.
Câteodată vin fără ambalaj,
Pline și sincere.
Bat în respingere
În cheagul meu nou:
Indiferență fără auz
Și fără văz,
Blocată într-un sunet identic,
Țiuind a neputință:
Neputința mea de-a mai trăi,
Gândind. Continue reading
Curge strop peste uscat.
Aș zice că mi-e mică
Haina asta nouă,
Că mă strânge
Și mi-e cald.
Dar curge strop peste uscat
Și naște-n mine,
Plin,
O lume,
Molipsind goluri
De povești netrăite. Continue reading
Îmi bate ceasul peste gând,
Mă strânge-un dor de nemurire
Și-i frig pe mâna ta subțire.
E rece-n gând
Și în pământ…
Îmi bate ceasul în ureche,
Mi-e albă veghea de popas
Și-i goală vocea ta – pripas.
E stinsă veghe
În ureche…
Îmi bate ceasul în privire,
E greu în suflet de-ntâlniri
Și-i plină tolba de iubiri.
E mult în fire
Și-n privire…
Ești crudă, ploaie:
Te-ntinzi peste iarnă cu totul!
N-apucă lumină să cânte pe dealuri
Mai alb,
Peste frig.
Continue reading
Pasiune, sinceritate și puțină nebunie! Atâta cât să cuprindă un suflet mare, înghesuit de circumstanțe și de o iubire prea profundă ca să nu sufoce, să nu ciopârțească.
Un suflet prea mare nu încape în cuvinte, nu încape în convenție. Se hrănește din sentimentul pur, din culoarea deloc atenuată: nu acceptă diluare. Pasiunea se transformă în nebunie, una neacceptată social, pentru că zgârie! Pentru că sapă în convenție și scoate la iveală conținuturi pe care nu le vrei, pe care nu știi să le aprobi, prea obișnuit cu suprafețele.
Continue reading
Nu te uita la mine!
Am muzică pe gene,
Curgând prin vene,
Și în catrene.
Se strânge-alene,
Printre antene,
Firească-n scene
De cotidiene;
Peste migrene,
Și-n somn cu Ene
Zâmbind a lene
Printre refrene… Continue reading
Mai taci puțin:
Aș vrea să mai vorbești!
Să-mi spui sau să mă taci când ești
Cu mine-n gând sau în povești –
Prea plin! Continue reading
