Oamenii taie. Le place sunetul cărnii pe lama cuțitului, despicând conținuturi până atunci neglijate, brutalitatea judecății smulse dintr-un potențial atât de comun de a fi împotrivă, atât de des confundat cu „a avea o părere”. Îi hrănește libertatea de a spune, restrânsă neglijent în „a spune ce nu spun ceilalți”, indiferent de context, de adevăr, de argumente. În a spune „despre ceilalți”
…
Oamenii judecă. Din prim contact. Scanează 3D și cuvântează unilateral. Etichetele se lipesc mai ușor de oameni, mult mai ușor decât o conversație productivă, o adunare logică de argumente, o încercare de „umanizare”. Etichetele se judecă punctual, conform unei matrici pre-create personal. Și ce alt mod de a „scuti” socializarea de un contact nedorit decât a pune o etichetă îndrăgostită de aparențe?
Oamenii uită. Își expun cu îndârjire părerea despre propria luptă, cu accent pe rezultate, și șterg din jurnalul propriului drum etapele. „Eu sunt, pe când tu ești” e o comparație prea des uzată social, chiar dacă de multe ori non-verbalizată. Și, dacă tot nu mai știm de unde am plecat, ce rost mai are să gândim social altfel decât prin ceea ce ne-a rămas în memoria colectivă? Și segmentăm, parțializăm, vorbim, limitând universul comun la propriul univers, într-un egoism orb, dar atât de comod.
Oamenii luptă. De multe ori cu propria persoană.
Reblogged this on Graffiti-uri pe pereţii "Gării pentru doi".
Acesta e rezultatul unei “epoci de aur”. Crud, dar adevarat.
Avem nevoie de o epoca in care oamenii sa fie umani, in primul rand:)
Trebuie ca noi, cei tineri, sa reluam intreaga simtire a romanului dinainte de “epoca”. Sunt convins ca vom reusi, doar ca vor trece ceva ani. Iar ceea ce este cel mai importanteste ca schimbarea pe care o vrem sa inceapa cu noi.
“Fii tu schimbarea pe care o vrei in lume”. Au spus-o si altii. Sa o traim macar noi.