Are sufletul alb,
Dimineața.
Până la amiază
Minutele îi strâng culori
În textură.
Unele calde,
Din îmbrățișarea ta scurtă,
Refuzând motive și cuvinte,
Altele reci,
Din absențe nemotivate
De pe marginea sufletului,
Când se luptă.
Seara e pestriț,
De mai multe încercări
Pe mai puține resurse,
Uman.

Are fața crudă,
Dimineața.
Până la prânz
Timpul îi coace obraji
În piele.
Uneori aprinși
Din începuturi așteptate,
Clădind bucurii și substanță,
Alteori supți
De sfârșituri timpurii
Stinse pe suflet,
Când renunță.
Seara sunt pali,
De mai multe povești
În mai puține speranțe,
Firesc.

Are gândul gol
Dimineața.
Până la două
Orele îi bat motive
În călcâie.
Câteodată deschise
Spre o culme de sensuri,
Uneori opace
Din praf pe baricade
De suflet ciobit,
Când se-aprinde.
Seara e plin,
De mai multe suprafețe
Pe mai puține conținuturi,
Naiv.

Are inima roșie
Dimineața.
Până la soare
Secundele îi bat piroane
Pe ritm.
Unele ușoare,
Din oameni dragi filtrați
Prin circuite,
Altele grele,
De oameni pierduți
Pe mijloc de suflet,
Când primește.
Seara e închisă,
De mai multe bătăi
În mai puține corzi,
Iubind.

0

0