M-am învârtit de șapte ori peste cap și m-am transformat în mumă. Ard flăcări pe nări și strigăte-n buze. În spate, munții se topesc în priviri. În față pământul se lasă sub povara gândului, în ploaie de humă groasă și praf stârnit în goană. Ghearele mi se ascut în viteză de visele tocite sub talpă. Emoția se scurge din ochi peste întuneric, într-un amestec strâns, îngroșat, omogen.

M-am învârtit apoi la loc, de încă șapte ori, și mi-am intrat în piele. Ochii mi-s mici, fruntea netedă. Gândurile curg, aglomerat, pe-o pistă continuă, fără odihnă, fără țintă. Din mine, vorbele își caută loc. Unele ricoșează în suflete tari, altele se lipesc de oameni, deloc permanent, într-un adeziv ieftin, de reutilizat după prima ploaie. Obrajii mi-s imobili, fixați într-o părere blocată-ntr-un ecou perfid, de povară. Inima mi-e mică. Bate egal, pulsând viață în vene, hotărât, fidel, continuu.

Iar acum îmi aleg zilele de nopți. Zilele negre de nopțile albe. Zilele albe de nopțile negre. Nu balansez. Caut. Pierd. Câștig. Trăiesc inegal și simplu, complicat în colțuri și idee. Nu mixez zile cu nopți. Se taie. De prea mult suflet, în prea puțin efect.

0

0