Ochii care nu se văd

Se  tocesc

Pe margini de obraji

Cunoscuți,

Până își schimbă

Textura,

Luciul,

Culoarea

Și urmele singulare

Din retină,

Până nu mai sunt

Albaștri

Pentru tine.

Zâmbetul care nu se vede

Se uită

Pe colțuri de buze

Citite,

Până își trece

Tinerețea,

Plinul,

Conturul

Și sărutul simțit

În vărf de deget,

Până nu mai trăiește

Povești

Pentru tine.

Sufletul care nu se vede

Se strânge

Pe urme de trup

Învățat,

Până își deformează

Compoziția,

Limpezimea,

Elasticitatea

Și iubirea crescută nefiresc

Pe distanță,

Până nu mai e

Întreg

Pentru tine.