Ceea ce nu spui
La timp
Nu spui
Niciodată.
Pentru că niciun gând
Nu se mai naște
Vreodată
La fel.
În schimb,
Ceea ce nu iubești
La timp,
Moare.
Își împachetează
Buzele
Pentru alte săruturi,
Mâinile,
Pentru alte îmbrățișări,
Sufletul
Pentru altă jumătate.
Ce nu iubești
La timp
Îți putrezește
Mai târziu
În moalele inimii,
Iar
Golul din urmă
Nu se șterge
Decât
Cu altă inimă.
Întreagă.
Pentru că
Nicio iubire
Nu moare
Vreodată
La fel
Cum a început.
Putine vorbe care cuprind ore intregi de regrete si framantari!
🙂 Framantarile mele, ale altora. Incerc sa scriu simplu. Altfel nu ma inteleg nici eu.
Da, si framantarile mele!:) Este o arta sa poti sa exprimi sentimentele. La fel cum unii creeaza fotografii care graiesc, descopar si scriitori care exprima ceva.
Fiecare are in el samburele artei. Numai ca in multe alte forme…
Iubiri din vieti trecute care si cer obolul in viata asta si lasa datorii nestinse pentru vieti viitoare… Iubiri neiubite la timp… Ai scris minunat. Doare dar e minunat. Ma inclin! …din nou!
Multumesc, Dan:) Inseamna mult!
adevar grait-ai Maria Ta! 🙂
:)))
nu, dar asa e! iar prin versuri si greul devine mai usor de acceptat ca este, caci comporta si frumosul ce a fost prin forma pe care i-o dai citind! alinare si mangaiere de altfel pentru intelegerea faptului implacabil, altfel. 🙂