Nu mă îndepărta. O să tac. O să strâng în celule dorul pe care îl meriți, cu adaosul zilelor în care nu ne-am văzut, de prea multă distanță. O să adun în bătaia inimii muzica zâmbetului tău de revedere.
Nu mă îndepărta. O să-i dau timpului timp, în lacrimă scundă și surâs de amintire. N-o să ucid trecutul, o să-l iubesc, zidindu-l în prezent cu mâinile îmbrățișate.
Nu mă îndepărta. Nu-mi spune să uit. Dumnezeu nu presară oameni în drum, din copilărie. Îi alege după suflet. Îi îmbină armonios, până se unesc într-un drum cu zâmbet. Niciodată perfect, dar cald. Niciodată ușor, dar întotdeauna mai greu când unul dintre zâmbete se decide să moară.
Nu mă îndepărta. Nu-mi dărâma siguranța de a fi întreagă în suflet, în ceea ce simt. O să râd, o să plâng, o să-mi cresc aripi, greoi, pentru NOI. O să fiu aici, dincolo de tăceri, dincolo de cuvinte în intenții strâmte de distanțare.
Nu mă îndepărta. O să mă las în bătaia drumului, cu ruga pe gene. O să împart cu tine totul, chiar dacă n-o să spun. O să fiu sinceră. N-o să-mi neg niciodată buzele, ochii, chiar dacă nu mai sunt ale mele. Le-am dăruit demult, într-un februarie strâns de frig, dar crescut de surpriză.
Nu mă îndepărta. Fii tu. Fără teamă. Fără așteptări. Fii bine. Ajută-mă să împletesc iubire. Din noi. Sună prea mare, nu? Prea neîncăpător în hainele astea strâmte. Dar sufletul…sufletul nu știe să scadă. Lasă-l să simtă. Să se bucure. Să aleagă.
Nu mă îndepărta. Așteaptă. Dă-i timpului speranță. Dă-i timpului timp.
