Nu veni
Când se pleacă seara.
Vino-n lumina
Dimineții
De toamnă timpurie,
Coaptă-n frunză
Arsă
Și în soare
Stins
De ploaia
Zdrobită-n ghete
Și-n obraji.
Nu veni
Când e frig.
Vino-n căldura
Zâmbetelor pline,
Deschise de iubiri
Monumentale
Și în sărut
Fără suflu,
În revederea
Niciodată
Rece,
În sufletul
Niciodată
Închis.
Nu veni
Când e umbră.
Vino-n bucuria
Ochilor aprinși,
Sinceri în priviri
Întotdeauna calde
Și în mâini
Niciodată
Ascunse,
Niciodată
Departe.
Vino.
Și lasă
În urmă
Întunericul,
Frigul,
Umbra
Și toate gândurile
Care nu știu
Să trăiască,
Decât murind.
https://www.youtube.com/watch?v=PCeV0DfQgNw
Nu veni
Când se pleacă seara.
Vino-n lumina
Dimineții
De toamnă timpurie,
Coaptă-n frunză
Arsă
Și în soare
Stins….
Nu sunt cuvintele tale, deși ai crezut că sunt.
Să-ți Dea( da, cu d mare) Doumnezeu nu putere, fiindcă atunci când ceri putere, și încercările-s mai grele. Să-ți Dea Gândul Sfânt!
Pe Doumnezeu….dacă așa s-a vrut grafiat, lasă-l așa.
Au fost gandurile mele, dar nu stiam pentru ce sunt. Vorbeam despre iubiri. Dumnezeu e cu noi in toate, intr-adevar.