Daily Archives: December 12, 2014

A fost odată

366px-Whisper-in-a-Girl's-Ear-Step-2
Ne-am întâlnit
Pe-o jumătate
De suflet.
Ne era teamă,
Atunci,
Să vorbim
Despre întreguri.
Era devreme
În inimă
Și s-ar fi speriat
Ochii
De prea multuri.

Am crescut,
Apoi,
Din jumătățile rămase,
Lipindu-ne
Cu fiecare cuvânt,
Cu fiecare rod,
Cu fiecare popas.

Acum,
Ne purtăm întregul
Puțin dezordonat.
Ce suflete
Când cresc
Până devin unul
Nu se pierd
Un pic
În atâta minune?

Vom coborî
Odată
Din nori
Și vom prinde rădăcini:
Tu în mine,
Eu în tine.

Și ce frumoasă
Va fi povestea
Când vom ști
S-o trăim
Ca dar:
Minunea noastră
De pus în ramă,
Cu zâmbet trăit
În fiecare clipă
Din
„A fost odată…”