Câteodată
Va fi nevoia
Să taci.
Știi ce e mai trist
Decât o femeie
Care așteaptă?
Una care e nevoită
Să uite.
Pentru că dacă ar spune
N-ar fi vreo diferență
În celalălalt.
Câteodată
Va fi nevoia
Să stai.
Știi ce e mai greu
Decât să mergi
Spre nicăieri?
Să fii nevoit
Să stai pe loc.
Pentru că dacă ai merge
N-ar conta
În celălalt.
Câteodată
Va fi nevoia
Să lupți.
Știi ce e mai gol
Decât să n-ai
Un scop de atins?
Să nu știi pentru ce
Să lupți.
Pentru că dacă ai lupta
N-ar fi mai cald
În celălalt.
Câteodată
Va fi nevoia
Doar să iubești.
Știi ce e mai trist
Decât să n-ai
Un suflet alături?
Să iubești așteptând
Pe margine.
Pentru că dacă ai spune
N-ar fi mai ușor
Drumul
În celălalt.
Și, totuși,
Cine să mai fii
Fără iubire?
Of, Doamne…
Imbratisare 🙂
Există o vreme a tăcerilor şi a cuvintelor de nespus. Nu îţi doresc să fii nevoită să uiţi ceva. Dar nici să trăieşti din amintiri ce-au fost şi din cele care n-au fost şi n-or să fie vreodată.
Când pentru celălalt nu mai contează nimic din ceea ce ai face tu, aminteşte-ţi că pentru tine încă are o însemnătate şi mersul şi statul şi lupta şi aşteptarea.
Asigură-te că îţi trăieşti viaţa, chiar şi în vremea aşteptărilor.
Multumesc de sfat 🙂 Eu scriam ca generalitate si ca stare de moment. Cateodata e nevoie de ne-cuvant. Asta totusi nu implica a nu-ti trai viata, ci a ti-o analiza in popas, cateodata. Ca nevoie de suflet 🙂 Frumos scris.