Problema e că
Ridicăm munții,
Nu inima,
În căutarea fericirii.
Ne baricadăm
Pentru lupte
Mult mai mari
Decât am putea duce,
Convinși
Că numai așa
Vom putea salva
Prințesa din turn.
Când,
Fericirea e un parcurs,
Nu o țintă.
E mâna-n mână
În mers încet,
Sărutul pe frunte,
Îmbrățișarea strânsă,
Dorul scurs într-o floare
Cu miros de iubire,
Primul cuvânt
Al unui copil care învață
Să simtă,
Lumina soarelui
Prin perdea,
Lingurița de ciocolată
Împărțită frățește,
Lupta cu săbiile
De plastic,
Râsul plin
Într-o cameră strâmtă,
Un cuvânt
Desenat tandru
Lângă o cafea pregătită
Pe furiș.
Fericirea e simplă.
Problema e că
Ne credem Dumnezei
Și ne zidim
Singuri
Munți de urcat
Înaintea bucuriei
De a fi
Și a iubi.
Prezent.
Frumoase ganduri!Ne zugravesti trairile in cuvinte simple si pline de sens!Sa Te bucuri de un 2015 de poveste!Cu drag,Cristina
Multumesc frumos, Cristina. Asa sa ne fie anul 🙂
Tare frumos (si intelept) ai scris… dar asa esti si tu 🙂
Melodia e superba, Gabriela! Multumiri pentru acest moment impartasit cu cititorii tai.
Să mai coborâm şi-n văi. Căci e frumoasă priveliştea şi de jos, chiar aşa copleşitoare.
🙂 Asa.