Îți scriu în fiecare an. Mai mult de când îmi îmbătrânesc obrajii și părul iar picioarele îmi obosesc mai ușor. Pentru că acum sufletul îmi plânge mai mult după copilărie și splendoarea geamurilor aburite de dorința de a te vedea la poartă, scârțâindu-ți pașii în zăpadă. Îmi crește în ochi, mai mult ca oricând, dorința de minune, de bucurie profundă a ceea ce, de peste 2000 de ani, adună inimi lângă inimi, într-un dor autentic de cer.
Mi-aș dori să te văd ondulându-ți barba între degete, poruncindu-mi să-ți cânt, așa cum făceai odată. Să fim toți 5 și să colindăm despre tine alunecând din horn sau împiedicându-ți cizmele pe fereastră. Să-i cântăm tatălui meu La mulți ani în biserică și să-i admirăm sub barbă un zâmbet mândru de a ne avea împreună. Din nou.
Dar, între timp, am rămas mai puțini și mai sensibili. Ne e ușor să ne plângem, să ne supărăm și să ne oprim din drum. Să uităm că e atât de multă frumusețe în Crăciun, atât de mult sens în lumina născută-n iesle și că nu pierdem niciodată, fără ca Dumnezeu să nu ne ridice. Ne e ușor să ne amintim ce ne lipsește, când de fapt avem Totul! Crăciunul e un prilej prea uzat de a ne număra golurile, când sufletul ar trebui să fie plin de credință și speranță.
Mie nu-mi lipsește nimic, Moșule. Bucatele-s pe masă iar inima mi-e plină de o iubire pe care știu că n-o merit. Mă strânge în brațe, în fiecare zi, omul pe care îl iubesc și alături de care mi-aș dori să împart pământul și cerul. Însă știu că dincolo de ușa pe care o încui în fiecare zi în urma mea sunt atât de multe suflete care NU AU și nu înțeleg Crăciunul. Unora le e frig, altora foame, altora greu să se ridice de unde au căzut. Iar eu am învățat să ignor nevoia pe care nu știu s-o împlinesc dincolo de mine.
De aceea te rog: dă tu, din desaga plină, bucurie ochilor triști. Deschide-le sufletele spre minunea care nu se pierde și îmbrățișează-le inimile. Să nu fie lipsă, Moșule, măcar de Crăciun.
Iar, când colindul răzbește pe străzi în miez de noapte, să nu uiți să te odihnești. Și să ai mulțumirea că nu există suflet de copil care să nu iubească bucuria de a primi nu doar cadouri, ci speranța că minunile din noi nu mor niciodată.
