Mi-e dor, să știi! N-a devenit mai ușor să te știu departe, deși știu că nu ești. E doar ce simt, pentru că nu mai ești la celălalt capăt de telefon, de îmbrățișare, de iubire. Îți scriu în fiecare an, cu vina unui suflet care n-a știut să aprecieze suficient timpul. Îți scriu ca să mă rog. În fiecare zi ai timpul tău în gând și-n inimă, ca o nostalgie dulce-amară, a bucuriei de a-ți fi putut cunoaște sufletul bun, dar pentru prea puțin timp. Oricum n-ar fi fost destul vreodată…
De când ai plecat, acasă e în doliu, purtând deasupra ușii, la intrare, o pânză neagră, pe care mama nu uită s-o șteargă de praf, dar nu și de durere. În cameră încă mai e o candelă aprinsă; și știu că lumina caldă e a ta!. Pentr-un moment, când o distingi de-afară, te duce gândul la nopțile de vară când uitai să dormi, cu ochii-nfipți în altă carte, în altă poveste. Iar tata te striga să dormi, că „e și mâine-o zi”. Dar nu știam atunci cât prețuiai fiecare moment, fiecare ocazie de a vedea mai mult, a cunoaște mai mult, a trăi mai mult…
Acasă te așteaptă încă: în fiecare moment în care tata strânge lemne din atelier, din care tu construiai table de șah; în fiecare mâncare de ardei copți, în care obișnuiai să întingi din mămăligă; în fiecare viață de sfinți citită din Proloage, în genunchi, din care se distinge încă, tonul tău, ușor grăbit, pentru că, nu-i așa?, nu-i timp și pentru studiu; în fiecare revistă cu Mikey citită pe cuptor, cu mâinile-ncălzite peste plită; în fiecare inimă, în fiecare zâmbet, în fiecare dor.
Ți-aș spune să mai vii în vis și să împarți din rai. Mama atât așteaptă! Și e atât de bucuroasă să-ți mai vadă o dată chipul încât doare. Să vii, dar să nu lași din ochi să iasă lacrimi! Să povestești și să împarți din fericire, ca să ne-ncarci inima de cum ar trebui să fie viața și sfărșitul: rai!
Mi-e dor, cel mai dor! Sunt cinci ani de când nu te-am mai strâns în brațe, ci doar în rugăciune.
Să fii tu, unde noi nu suntem, bucurie! Iar, peste ani și timp, să ne-ntâlnim acolo unde nu este „întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit”!
Odihnă veșnică, suflet drag!
