Monthly Archives: December 2021

Un an cu minus, un an cu plus

N-a fost un an ca alți ani.

Au fost zile în care mi-aș fi dorit mai mult timp să trăiesc, să îmbrățișez, să cânt sau să citesc. N-am mai terminat o carte de prea mult timp iar inima îmi numără minusurile în pagini care se vor citite și cuprinse. Dar „n-am avut timp” – atât am avut de zis și m-am odihnit, am întins Nutela pe o felie de pâine abia scoasă din cuptor și am savurat-o haotic, în absența ochilor mici, albaștri și cerșetori care m-ar fi învinovățit un pic.

Au fost zile în care am tras de timp, dureros, printre plânsete de copil cu dinți abia iviți, găurind gingii, suflete și nervi în miez de noapte. Dar m-am molipsit de corpul ei moale, de mânuțele mici în jurul gâtului, de cățăratul picioarelor ei elastice pe spatele lu’ tati și de iubirea lor întreagă, cât brațele întinse și mai mult de atât, spre nesfârșituri. Și au trecut și timpul, și durerile, și nopțile albe împregnate în cearcăne adânci.

Au fost zile în care m-am speriat. Mi-am închis inima și am strigat și am plâns, pentru că nu mai trecea odată SF-ul ăsta crunt pe care-l trăim deodată real și neputincios. Ne era teamă să ne îmbrățișăm, să ne zâmbim de aproape, să ne ascultăm. Ne-am redefinit esența în pro și contra unor soluții pe care nu le cunoșteam suficient, dar le judecam, și, din toată ecuația asta crudă am ieșit cu minus de iubire. Ce trist. Ce uman…

Au fost zile în care am iubit mult, mult de tot. Aș fi îmbrățișat toate visele care s-au rupt în zbor, aș fi molipsit lumea de viață și de iubirea pe care am învățat să o primesc întreagă, necondiționat, din trupul ăsta mic și moale, dar cu suflet infinit de mare. Am învățat că raiul începe aici, din iubire. O iubire ca asta, care ține pământul ca o rugăciune infinită.

Au fost zile în care mi-a fost prea cald sau prea frig, prea somn, prea lene, prea bine, prea rău; zile în care am alergat sau au mers prea încet; zile în care am râs mult sau am plâns mult; zile în care am crezut că nu merit sau că merit mai mult; zile în care am crescut și am câștigat sau în care am pierdut și am scăzut un pic; zile în care n-am ieșit deloc din casă, nici din mine, sau zile în care am alergat afară și am plecat departe. Un an cu minus, un an cu plus.

Mai dă-ne, Doamne, timp să mai iubim un an și, apoi, încă unul și tot așa, până ce vom merita să cerem veșnicia. În iubire.

La mulți ani, suflete dragi!

 

Virus


Să nu pătăm
Pământul
Cu atâta umbră:
Criticăm măști
Și distanțe,
Cu acuratețea
Unui studiu intens
Nu de știință,
Ci de judecată.
Însă după fiecare
Privire
Care nu acceptă
Ne mai îmbolnăvim
Puțin
De ură.

Să nu blocăm
Inima
Cu prea multe lacăte:
Închidem uși
Și ne baricadăm
După o părere
Fără să înțelegem
Că suntem diferiți
În esență.
Ne vaccinăm sufletele
Că să devenim
Imuni
În fața altor
Suflete
Și nu mai acceptăm
Iubirea
Care ne adună
Ci doar lipsa
Care ne desparte.

Să nu plecăm
Atunci când e timpul
Să venim:
Ne despărțim de oameni
Cu ușurința unei vorbe
Spuse în vânt.
Acoperim substanța
Sufletelor
De judecată
Și uităm
Că dincolo de boală,
De suferință
Sau de virusul unei minți
Care se molipsește încet
De neputință
Sunt oameni care simt,
Trăiesc,
Iubesc
Încă.

Să mai iubim
Puțin
Lumea,
Dincolo de da
Sau nu,
De azi
Sau mâine,
Dincolo de neputința
Care ne desparte
Și pentru binele
Care încă există
În noi
Și care
Ne unește.

 

Ghetuțe pline


Mulțumim
Pentru zâmbetul
Cu 8 dinți
Ce ne amintește de cer,
Pentru mânuțele moi
Din jurul gâtului,
Pentru pașii mărunți
De pe gresie
Cu sunet abrupt
Și emoție de încercare
Nouă.

Mulțumim
Pentru diminețile amețite
De parfum de puf blond
Și scâncet de bucurie,
Pentru miau
Și ham
Și țup
Care veghează somnuri
Sub plapuma caldă,
Pentru da-uri
Și nu-uri
Și cuvinte stâlcite
Cu inima plină.

Mulțumim
Pentru ghetuțe.
Pentru că le avem pline
Nu numai de portocale
Și ciocolată,
Dar și de toți pașii
Pe care nu i-am făcut
Încă,
Dar despre care știm
Că vor aduce
Și mai multă viață,
Și mai multă iubire,
Și mai multă bucurie,
Și mai multă minune.

Mulțumim, moș Nicolae,
Pentru ghetuțele
Pline!

 

Casa mea cea departe de casă


României mele
Cu miros de brumă
Și struguri uscați
Pe ramuri,
Cu leagăn în curte
Și trepte din piatră
Ciobite la colțuri,
Cu urme de șotron
Și de bucurie vie.

României mele
Cu poartă de lemn
Închisă cu sârmă
Și trântită în fugă
Spre sticluța cu otravă,
Cu meri, și peri, și cireși,
Și caise cât pumnul,
Cu miros de tămâie
Și lumânare arsă
De la rugăciunea de seară.

României mele
Cu șlapi de gumă
Dar cu visuri mari de tot
Spre departe,
Cu flori lângă cruce
Și amintiri de cer
Scobite în piatră
Și în suflet.

României mele
Cu miros de cafea
Cu lapte,
Cu dor de zâmbetul mamei
Peste borcanul de povidlă
Cu nucă,
Cu sobă fierbinte
Și saltea de paie,
Cu jucării și pași de copil
Pe cordele.

La mulți ani, România, casa mea cea departe
De casă.