Monthly Archives: July 2022

La mulți ani, iubire!

De-aș ști să te iubesc ți-aș citi gândurile și ți le-aș aduna în ordinea luminii. Cele mai frumoase sus, cele mai sărace jos.
Ți le-aș reordona apoi, în fiecare zi, după nevoie: când ai avea lumea la picioare și-ai simți cerul în pleoape, ți-aș strecura un gând sărac și mic la marginea sufletului, ca să înveți că fericirea nu e niciodată absolută și că lumina se trăiește frumos doar când nu e în pericol să se spargă de prea mult plin; că tristețea e parte din noi și că lacrimile sunt cele care ne dau, de fapt, putere să ne schimbăm sufletele, drumul, visul. Când inima ar fi căzută, respirând poveri, amestecându-se cu pământul, ți-aș strecura pe umeri aripi și zbor, ca să-ți amintești că de acolo, de jos, nu există decât pași care urcă, poveri care se leapădă, umbre care dispar în lumină.

De-aș ști să te iubesc, ți-aș număra anii și i-aș amesteca în ordinea urcușului. Cei mai grei în urmă, cei mai frumoși înainte.
I-aș amesteca, apoi, în fiecare zi, după nevoie: când inima ți-ar sângera dor iar zâmbetul ți-ar aminti de copilărie, ți-aș hrăni sufletul cu povești la lumina lunii. Ți-aș cocoța copilăria într-un corcoduș străin, din care ai rămâne cu dinții scârțâind și stomacul vesel. Ți-aș purta inima pe-un nor trecut și-aș lăsa-o să guste din lumina vie a timpului prin care ai trecut și din care ai crescut atâta iubire, atâta sens. Iar când sufletul ar fi însetat de ce n-a simțit niciodată încă, ți-aș întoarce ceasul cu ani înainte, în care mâinile noastre s-ar ține încă strâns una în cealălaltă și-ar privi, uimite, la tânăra poveste cu ochi albaștri care încă ne vizitează pragul și ne strigă la ușă „mama și tata”.

De-aș ști să te iubesc, ți-aș împărți iubirea egal pentru fiecare clipă. Apoi, aș înmulți-o până la cer și înapoi, iar și iar, până în nesfârșituri. Ți-aș aminti că iubirea nu moare niciodată, ci doar pălește uneori, de prea multă povară. Și ce iubire mare există în lume fără greutatea pașilor deja trecuți și a pașilor nefăcuți încă?

Dar nu știu să te iubesc și, poate, asta e ceea ce ne ține inimile vii, împreunate, încă: un vis neștiut, necalculat, dar care crește cu fiecare pas, cu fiecare umbră, cu fiecare încercare; un zâmbet sincer azi, o lacrimă sinceră mâine, un cuvânt nespus azi, prea multe cuvinte spuse mâine, o îmbrățișare azi, o tăcere mâine, o iubire azi, aceeași iubire mâine. Din tot jocul ăsta de-a oamenii, creștem în fiecare zi împreună, până ni se suprapun sufletele, fără să mai știm de unde începe și unde se sfârșește fiecare.

Te iubesc, suflet drag și cald și sper să învăț să te iubesc până-n nesfârșituri.
La mulți ani, bucurie! La mulți ani, iubire!

 

La mulți ani de cer!

Cum ar fi fost dacă nu se deschidea cerul să te îmbrățișeze? Dacă te-ar mai fi ținut pământul înca puțin, măcar o clipă, măcar un sărut, măcar o lacrimă de revedere? Să îți fi spus că te iubim cât pământul și cerul la un loc și că, oricând ai pleca, ultima îmbrățișare a zâmbetului tău ne va umple sufletul până nu va mai fi timp între noi? Să îți fi sorbit cuvintele încă puțin, vocea caldă care povestea despre iubire și înțelegere, despre cât de mult ai crescut în suflet, mai ales de când te-ai îmbrăcat în reverendă și-n binecuvântare? Să ne fi sorbit cafeaua cu lapte pe canapeaua scundă și să ne fi certat neputința de a mai sta treji încă puțin ca să vedem un film HD înghesuiți, fericiți, copii? Să ne fi cunoscut noile iubiri cu ochi de cer și să le fi lăsat să-și admire unele altora aripile de suflete mici, care încă nu au cunoscut pământul atât de mult încât să-și lepede zborul și cerul?

Cum ar fi fost dacă mai stăteai puțin? Dacă opreai timpul cât să mai respiri încă o dată părul ei și ochii verzi? Dacă mai sărutai o dată obrajii mamei și ai tatălui la revedere, aplecând din umeri și din inimă și zâmbind mirosului de ardei copți cu foame de acasă? Să îți fi povestit, întinși pe sobă, despre cum am plecat peste mări și țări, cu atâta dor de umbra viei și de roșiile calde din grădină? Că ne-am descoperit sufletele în drumuri lungi, într-un departe cu oameni diverși, dar calzi și buni, dar că acasă este totuși, și un loc, nu numai o emoție? Să ne fi descoperit, așa mari și cu riduri, dar cu visuri de copii în suflete încă?

Cum ar fi fost dacă ajungeai atunci la biserică? O zi normală în care ți-ai fi purtat sufletul pe trotuar fără să-ți oprească nimeni trupul, timpul, viața? Să te fi sunat și să-ți fi cerut încă o dată sfatul, mândră că încerci să protejezi anii dintre noi, că te straduiești să-mi acoperi sufletul cu mai multă răbdare, cu mai multă lumină? Să-mi fi amintit de prima dată când mi-ai apărat sufletul de dezamăgire și mi-ai spus cald „să plecăm acasă”, pentru că inima mea nu avea de învățat acolo nimic bun? Să ne fi ciocnit ochelarii în îmbrățișare, așa cum făceam de obicei, chicotind sub ironia momentului, amândoi înalți, amândoi râzând?

Cum ar fi fost dacă ne mai iubeai puțin aici? Oare ar fi durut atât de tare cerul dacă mai stăteai o secundă, o clipă, o iubire?

Te iubesc, plâng și mi-e tare dor de tine! La mulți de cer!

 

2


Împărțim egal
Iubire infinită:
O îmbrățișare imensă
Pentru tati,
O îmbrățișare convinsă
Pentru mami,
Un sărut sănătos
Pentru mami,
Un sărut distrat
Pentru tati,
O acadea de căpșuni
De la tati,
O acadea de cireșe
De la mami,
Un cântec săltat
De la mami,
Un cântec timid
De la tati,
O mașină rapidă
De la tati,
O păpușă ochioasă
De la mami,
Un somn adânc
De la mami,
Un somn în brațe
De la tati,
Un sân pe ascuns
De la mami,
Un sân amuzat
De la tati
.

Așa ne trăim
Iubirea
De doi ani:
Unul pentru mami,
Unul pentru tati;
Minute pline
De cer,
Ani desenați
Repede
Din două inimi
Mici
Care cresc
O inimă perfectă:
Mereu mai frumoasă,
Mereu mai mare.

La mulți ani fericiți, minune!