Monthly Archives: December 2022

An trecut. De început

A mai trecut un an prin suflet. Și nu s-a descălțat la intrare. La început s-a odihnit puțin, ca după o boală cruntă care l-a stors de putere și de alte nevoi. Apoi, a început să taie în stânga și-n dreapta, într-un război cumplit, cu urme adânci de neputință: neputința de a face prea mult pentru a-l opri. Oameni mici și mari și-au închis ochii sub pietrele aruncate din orgolii neînțelese. Alții s-au redescoperit în bunătate: o îmbrățișare așteptată de mult timp, o masă caldă, un cuvânt de alin, o iubire răspândită de la unii la alții care să stingă din ură.

A trecut repede, de nici n-am apucat să-mi trag sufletul și să-mi admir noile fire albe. Printre viruși, tantrumuri firești și planuri visate de cu seară dar abandonate sub noutatea dimineții, am mulțumit pentru ce aveam și am uitat că aveam și apoi am uitat iar să mulțumesc. Un du-te-vino de emoții și sentimente noi și vechi, dar atât de multe încât încă mi-e teamă să le cuprind. Cert e că am plâns cu foc, am râs cu lacrimi și am renunțat la așteptări nefirești. Ce ironie să realizezi că a citi o carte poate fi un lux și nu o ecuație firească a inimii care cere. Și ce regret neregretabil să fiu blocată în stații de trenuri și avioane care nu pleacă la timp… poate doar un pretext încropit de cer să mai citesc puțin atunci și să-mi umplu golul de poveste.

A mai trecut un an prin suflet. A adunat mult praf și l-a lăsat pe unde a apucat, când s-a oprit din goană să respire. Am învățat să-l curăț cu tot ce am la îndemână: un râset sincer de copil îmbrățișându-ne inimile dimineața și alergând cu entuziasm să „aprindă becul”. O vorbă scurtă dar sinceră la cafea și-o bucată de pâine caldă cu unt și iubire. O clipă de somn în plus când viforul blond și creț urcă alte mâini spre o nouă zi. O plimbare la prânz care să scuture orele de probleme. Orice moment firesc și neprețuit înainte dar descoperit ca o gură de aer și timp proaspăt pentru suflet.

A mai trecut un an prin suflet. A plâns, a râs, s-a luptat, a renunțat și a început iar, până a trecut de tot. M-am oprit acum și l-am curățat bine de umbre. Fiecare suflet are un filtru în care se adună neputințe până sus de tot, până doare. De acolo trebuie scuturat bine de tot și curățat cu multă iubire. Acum am un suflet numai bun de alt an în care sper să reușesc să adun timp bun: timp pentru îmbrățișare, pentru bunătate, pentru iubire, pentru cer.

La mulți ani, suflete dragi! Să vă fie anul plin de bucurie!

 

Dragă Moșule

Ce mai faci? E frig acolo, peste zăpezi în vânturi? Ți-e rece cojocul sub care ascunzi atâția ani de trudă? Mai ai mănuși de blană peste mâini de dar? Aici s-a cam răcit în suflet. E-așa o așteptare-n toate, de nu știm de unde să mai creștem puțin mai buni, puțin mai calzi, puțin…

Și trece timpu-n grabă, și dor firele albe și sufletul cărunt sub muncă nesfârșită, sub gândul că n-ajunge niciodată, oricât te lupți să fie perfecțiune-n toate.

Într-un alt colț de lume, deloc departe, mor suflete pe rânduri. E foc, e scrum, durere nesfârșită. Și ne-am obișnuit și cu războiul, pentru că nu e la noi în curte. Ciudat cum le simțim și ne obișnuim cu toate; e chiar ușor când ne e bine și când e cald în casă și greu să ne-amintim că la un pas în dreapta sau în stânga e luptă ca pe vremuri, cu gloanțe și cu trudă, cu prea multă durere.

Dar tu cum ești? Mai are sania ta visuri? Mai are combustibil în frâie și în reni? Sunt scumpe toate, moșule, de-un an încoace. În loc să fim mai buni, ne strângem buzunarul, de teamă că nu rămâne plin. Ce ironie! Doar știm că nu există spor decât atunci când împărțim din bine, dar ne înverșunăm să fie bine doar la noi. Ne-nchidem brațele, și ușa. Ne-nchidem sufletul mai tare, mai abrupt.

Ți-aș cere iar atât de multe. Dar mi-e așa de greu să cer! Nici nu ți-am mulțumit pentru cadourile strânse de atâta timp încoace: oamenii mei dragi, cu brațele întinse și ochii plini de prea multă iubire. Ce am făcut să-i merit? Mai nimic…Îți mulțumesc, moș drag, pentru bucățile de cer din pașii prea grăbiți să le perceapă des. Îți mulțumesc pentru că vii chiar și când ușa e închisă.

Dar nu pot să îți scriu fără să-ți spun ce știi deja: e multă umbră-n lume! E frig pe stradă și în case. E ceață peste suflete și greu să ne vedem cu tot ce-avem mai bun. Tot crește din distanță și se aprind războaie din lipsa noastră de iubire. Te rog împarte mai mult cer în lume. Te rog să nu ne uiți. Te rog să vii și-n scrum, și-n foc, și-n frig, și-n sufletele goale. Te rog să aprinzi mai des iubirea-n oameni. Atât!

Cu drag și dor,

Alex, Evolet și Gabriela.