Dragă Moşule

În fiecare an îmi amintesc de tine: bătrân şi cărunt, exact aşa cum sunt sfinții în icoane, cu barba albă povestind despre veacurile trecute şi despre toată truda de a ne bucura sufletele iar şi iar. Ca de obicei, mă intimidează bunătatea ta care dăruieşte la nesfârşit minuni cu iz de decembrie şi zăpadă. Nu înțeleg mereu pe deplin ce înseamnă să împarți fără să ştii dacă vei primi înapoi ceva: măcar puțină lumină, măcar puțină bucurie, măcar puțină iubire; să ai din ce să creşti bunătate şi rai în fiecare dintre noi.

Şi totuşi vii. Aduci speranţă în lacrima de seară şi mângâiere acolo unde n-au fost alte mâini să îmbrățişeze. Aduci minune în suflete de copii care visează la o lume în care iubirea se exprimă nu numai prin daruri, ci şi printr-o mare aşteptare: cum că, de undeva, din cer, Dumnezeu coboară o zi pe an să răsplătească ce este bun în noi; cum că bătrânul Moş cu gene albe şi sfințenie în paşi nu uită niciodată să împrăştie bine în lume şi să răsplătească puținul cer din fiecare dintre noi. Cum că urmele din zăpadă micşorează distanțele dintre noi şi le molipseşte de iubire.

Aşa ai venit şi anul ăsta: discret, în linişte dar cu o mare iubire: un suflet mic, alunecat din rai direct în brațele nostre care par că nu mai cuprind atâta minune şi atâta bucurie.

Îți mulțumim, Moşule, pentru cer şi binecuvântarea de a fi o familie de 4 suflete niciodată mai pline.

Şi… să nu uiți să vindeci fiecare suflet care nu mai ştie să iubească. Pentru că doar aşa va fi Crăciunul cu adevărat minune în lume!

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.