M-am trezit cu ochii închişi. Nu ştiam să-i deschid, pentru prima dată. Era ca şi cum, după ce m-am născut, dintr-o prea mare iubire, am uitat să învăţ să privesc. Mă mulţumeam cu cerul roşiatic al ochilor mei, închişi, privind neputinţa oarbă de a fi prea slabă pentru a suporta lumina. Şi apoi, ai venit tu, mi-ai mângâiat bărbia şi am simţit nevoia să deschid ochii, ca să nu explodez. Pentru că, uneori, dacă nu privești adevărul în ochi, te pierzi. Încet, ca o lumânare care nu știe să crească, de unde s-a topit.
Am încercat să vorbesc cu dinții strânși. Cuvintele îmi erau încleștate în buze, incomod. Era ca și cum mama mi-ar fi zâmbit primele litere, ținându-mă în brațe, iar eu am uitat să învăț să vorbesc. Mă mulțumeam cu literele din mine, închise, pe care le ascultam tăcut, simțindu-mi neputința mută de a fi prea slabă pentru a suporta cuvinte. Și, apoi, ai venit tu, mi-ai zâmbit, chinuindu-mi obrazul cu degetele, și am simțit nevoia să îți spun, ca să nu pierd. Pentru că, uneori, dacă nu spui adevărul la timp, mori. Simplu, ca un secret îngropat în locul cel mai ascuns din lume, de care nimeni nu mai vrea să-și amintească vreodată.
M-am împiedicat, încercând să aud. Urechile îmi erau închise, ca o sticlă cu dop de plută. Era ca și cum, când m-am născut, am uitat să-mi ascult urletul, încercând să-și facă pentru prima dată loc în lume, Mă mulțumeam să-mi simt bătaia inimii, mișcare incomodă și insistentă, prea slabă pentru a asculta neputințe. Și, apoi, ai venit tu, mi-ai pus mâinile pe urechi și mi-ai cântat o poveste. Iar eu am simțit nevoia să ascult, ca să nu taci. Pentru că, uneori, dacă nu asculți iubirea care trece la timp, te descompui. Repede, ca o poveste ascultată în grabă, pentru că nu e timp să o înveți, când te grăbești spre nicăieri.
M-am trezit cu inima goală. Pulsul bătea în gol, fără țintă. Era ca și cum, după ce am luat prima gură de aer, am uitat să învăț să iubesc viața. Mă mulțumeam să trăiesc comod, conștientă de fiecare gură de aer controlându-mi plămânii Și, apoi, ai venit tu și m-ai luat în brațe. Iar eu am simțit nevoia să cresc, doar ca să nu te sperii. Pentru că, uneori, dacă nu iubești la timp, mori. Deodată, ca după o furtună din care nu știi să ieși întreg la fel.
M-am născut. Am deschis ochii. Mi-am simțit pulsul. Am urlat de bucurie. Am zâmbit. Mi-ai zâmbit. Și am învățat să iubesc.
