Câteodată
Cea mai mare absență
Se simte în
Prezență,
Când sufletele
Stau
Aproape
Dar nu se mai
Îmbrățişează,
O amăgire
Născută
Din obișnuință
Și
Neputință.
Câteodată
Cea mai mare tăcere
Se simte
Când ne auzim
Vorbind,
Când buzele
Se mişcă
În gol;
Fără să aprindă
Inimi;
O liniște
Care nu ascultă,
Ci doar aude
Vorbind.
Câteodată
Cea mai mare durere
Se simte
Nu când ne
Lovim,
Ci când
Ni se închid
Aceleași răni;
Cicatrici de gol,
De pași nefăcuți
Sau
De teamă.
Câteodată
Cea mai mare iubire
Se simte
Nu când e prea plin
De fericire
În suflet,
Ci când
Reușești
Să mai ștergi
Un pic
Din praful inimilor
Împreunate:
Un zâmbet
Cu intenție,
Un sărut
Care nu e
La plecare,
O îmbrățișare
Care nu așteaptă
Ocazie,
O clipă
În care asculți
Cu adevărat,
Nu doar
Auzi,
O mână întinsă
Fără să fie
Cerută.
Suntem atât
De prinși
În viața asta
Scurtă,
Că uităm
Să fim prezenți
Dincolo de
Ecrane,
Să ne jucăm
Fără să ne uităm
La ceas,
Să iubim
Azi,
Acum,
Momentul ăsta
Simplu
Și plin
În care ne putem
Împărți
Din suflet,
Din inimă,
Din clipă.
Și poate
Mâine
Când ne-om trezi
Din goană
Nu va mai fi
Timp
De trăit,
De împărțit,
Nu va mai fi
Timp
De iubit.
