Tag Archives: an nou

Cel mai sincer an

Leave a reply

2020 a fost un an al învățării pentru mine, un an în care am trăit mult, am dormit puțin și am simțit enorm. De la Paler m-am molipsit de obiceiul de a cântări câștiguri și de a sublinia firescuri. Așa că:
Am învățat că a avea nu înseamnă a aduna, ci a cântări plinul inimii; cu cât mai multă inimă, cu atât mai puțină nevoie.

Am învățat că timpul trece mereu la fel, dar felul în care îl simțim ne schimbă percepția în fiecare moment. Am prețuit nopțile albe cu surâs de rai și gângurit de soare și am șters din suflet momentele în care mi-aș fi dorit să fiu mai prezentă într-o lume în care, deodată, refuză prezența, de prea multă teamă să nu se oprească timpul. De tot.

Am învățat că minunile nu sunt rare, deși poartă în definiție o aură de nefiresc, de neatins. Am cântărit neputințele, greutățile, schimbarea și am ieșit din ecuație cu un plus de suflet neașteptat de mare. Fiecare zi are în ea o minune pe care am început să o învăț ca firesc: încă un moment în care trăiesc, încă un râset de copil, încă o îmbrățișare, încă atâta bunătate în lume, încă…

Am învățat că schimbarea nu este decât un pas, și niciodată un munte prea înalt. Am schimbat o țară, o casă, un vis. Am născut o minune într-o zi de vară și am învățat că n-am trăit niciodată mai mult sentimentul că Dumnezeu e bun și se revarsă des în priviri de copii îndrăgostiți de îmbrățișarea mamei și a tatălui.

Am învățat că atunci când nu mai putem, mai putem un pic. Am plâns, am obosit, am pierdut zâmbete și am câștigat altele, am scăzut și am crescut la loc în aceeași zi. Am învățat că puterea se învață și ca există suflete pentru care ți-ai dărui viața într-o secundă fără urmă de regret. Pentru că viața nu se trăiește fără a fi dăruită. Altfel, se pierde.

Am învățat că boala e infinit mai mare atunci când te temi, că investim, fără să vrem, într-o lume care nu mai știe cum să îmbrățișeze fără jenă; că virusul omoară întâi suflete, și apoi trupuri; că ne obișnuim să ne închidem ușa cu lacăt dublu de teamă să nu ne surprindă orice fel de apropiere.

Am învățat din nou că și oamenii tineri mor. Mi-am surprins sufletul cu atâția oameni care au trecut prin boală o dată sau chiar de două ori, încât m-am obișnuit cu sentimentul de a mă ruga pentru vindecare, mi-am imunizat nevoia de a întreba daca, nu cumva, virusul nu va trece niciodată, ci va fi parte din noi, ca orice rău bine-meritat dar ignorat de neputință.

Am învățat să-mi cântăresc bucuriile și să le așez pe goluri de suflet. Unde doare ceva, aplic bucuria și mă vindec. Din toate bucuriile, plusul cel mai mare este micul suflet mare pe care ni l-am însușit fără merit și care ne trăiește fiecare zi cu mai multă minune.

Am învățat să prețuiesc: clipe, zile, firescuri, oameni, iubiri și minuni. Un an grăbit, bolnav și sincer se sfârșește încet și lasă loc de mai bine, de mai mult Dumnezeu, de mai multă lumină.

Să învățăm să trăim frumos în noul an. La cât mai multă iubire, la cât mai mult Dumnezeu, la cât mai mult sens. La mulți ani mai buni!

Share
0
 

Sfârșit

Leave a reply

Obosit și cărunt, cu spatele gârbovit și pleoapele stoarse, se oprește din drum să respire. Privirea îi fuge în urmă, la pașii din zăpadă. Tălpile i-s roase iar unghiile înghețate îi taie din carne. Oftează și-și cuprinde picioarele cu mâinile, doar doar s-or încălzi. Buzele i-s triste, îndoite spre pământ, iar obrajii albi, în ton cu vremea și sufletul nins. Îi e frig și inima doare, pentru că nu mai e timp.

Își amintește cum a început: într-o zi superbă de ianuarie, cu soarele sus și zâmbetele-aprinse în jurul lui. Era atâta speranță în crucea făcută peste chip, atâta bucurie în paharul împărțit de șampanie și-n ochii ațintiți spre cer, spre artificiile care sărbătoreau nu numai nașterea lui, ci și nașterea tuturor începuturilor, a dorințelor, a speranțelor… Arăta superb și tânăr. Îmbrăcat în straie de sărbătoare, creștea sub ochii lumii împărat peste inimi, peste timp, peste iubiri. Se hrănea cu speranță și luptă. Fiecare pas făcut înainte îi strălucea peste chip, sănătos, sclipind a viață și lumină.

Cu timpul, însă, pașii au obosit iar lumea a uitat să mai creadă. Toate dorințele și speranța în care se scăldau inimile sub soarele de ianuarie s-au îmbolnăvit de neputință. Oamenii și-au plecat privirea spre pământ și au refuzat să mai crească. Fiecare pas înapoi, fiecare renunțare i-au brăzdat și lui sufletul și l-au îmbătrânit. Crucea a devenit mai grea cu fiecare plânset, firele mai albe cu fiecare speranță părăsită. Cele 10 dorințe de la începuturi s-au șters în timp, cu fiecare încercare nereușită, cu fiecare teamă de a continua, atât de umană.

Iar acum, spre sfârșit de decembrie, cu ochii care nu mai știu bine să vadă își privește pașii din urmă și îl doare sufletul:
– pentru suferința pe care n-a mângâiat-o
– pentru bucuria pe care n-a provocat-o
– pentru șansele pe care nu le-a îmbrățișat
– pentru genunchii pe care nu i-a plecat
– pentru dorințele pe care nu le-a împlinit
– pentru iubirea pe care n-a oferit-o

Așezat în zăpadă, cu inima bocnă, anul își respiră ultimele secunde, visând la ianuarie, când speranța, iubirea, bucuria, Dumnezeu vor renaște din cenușa lui. Cu glasul stins, se roagă pentru lume, pentru cele 10 dorințe, pentru speranță, pentru iubire și, mai ales, pentru timp; se roagă ca oamenii să nu uite că fiecare an este o șansă de a fi mai bun, mai cald, mai plin de iubire, mai aproape de cer.

La mulți ani buni, de suflet!

Share
0
 

Un an de suflet bun!

10 Replies

Vom păși înapoi. Ne vom împiedica de cioturi și ne vom opri. Va fi mai ușor, uneori, să mergem prin locurile deja cunoscute. Vom simți că e greu să ne strângem bagajul și să plecăm pe drumurile fără pași. Vom crede că stăm pe loc și vom calcula viața din timp, cu furie. Însă, bucuria cea mare nu e umanul care îndeamnă să călcăm pe urmele deja desenate pe cale. E siguranța că, oricum, vom merge și înainte.

Vom plânge. Ochii se vor scurge-n rid și în tristețea viselor neîmplinite. Un firesc disproporționat al motivelor și efectelor, care niciodată nu adună exact așteptările zidite-n avânturi. Ne vom așeza în genunchi și vom plânge. Însă, bucuria necunoscutului nu e obișnuința de a plânge, când visele se-ngroapă. E siguranța că, oricum, vom și râde.tumblr_m7vxylZLUz1qj2d7go1_500

Vom scădea. Ne vom lepăda de puteri, vom bloca din noi curajul și gândul care urcă ochii spre cer. Ne vom descărca de speranțe, crezând că, mai ușori, ne va fi mai simplu să urcăm. Vom urma modele de oameni care au reușit deja, uitând să ne regăsim propriul suflet în exemplul succesului văzut. Însă, bucuria noului an nu e în a sta în umbra viselor deja trăite, așteptând să nu mai scădem. E siguranța că oricum, vom și crește.

Vom uita. Ne vom așeza site pe ochi, încercând să nu mai știm. Vom neglija și binele, și răul, crezând că miezul nopții e-o clipă de undeva, în afara timpului, care merită trăită fără amintire. Însă, bucuria ceasului ce trece, nu e în uitarea anului care se stinge. E siguranța că, oricum, ne vom și aminti.

Vom pierde. Ne vom juca viața la pariuri, așteptând premii care schimbă vieți din senin, mizând pe zâmbetul care poartă noroc. Ne vom goli buzunarele și vom plânge. Dar, bucuria timpului ce vine nu e în miza unei vieți mai bune. E siguranța că, oricum, vom și câștiga.

Vom alunga. Ne vom sătura de oameni și îi vom tria, simțindu-ne sufocați de atenție, de cuvinte, de momente. Ne vom retrage în colț de suflet, unde încă e liniște. Vom renunța la suflete și ne va deranja zgomotul inimilor care își forțează intrarea în noi. Dar, bucuria clipelor în avânt nu e în a depărta oamenii ce sunt. E siguranța că, oricum, vom și iubi.

Să vă fie anul gând bun, început senin și mers drept. Să priviți înainte, fără să uitați să vă înclinați ochii și în sus. Să iubiți, chiar și când pare să nu fie loc de iubire. Fiți sinceri și nu uitați să fiți buni. Pentru că cele mai mari comori pe care le puteți aduna în noul an nu sunt cărămizile strânse și buzunarele umplute, ci oamenii pe care îi câștigați, iubirea pe care o creșteți, credința pe care o împarțiți.

Un an de suflet bun!

Share
0
 

Stai în rândul din față

16 Replies

Pășește frumos, cu pași egali. Păstrează-ți ochii luminoși. Frumusețea se strânge pe marginea pleoapelor, în zâmbet. Acceptă schimbarea. Niciodată nu e prea greu să începi ceva pentru sufletul tău. Iubește. E singurul univers în care nu e nevoie de limite.

Privește cald. Răul e experiență, binele e un mod de viață. Nu te împiedica la prima piatră. S-ar putea să fie singura de mărimea unui suflet doborât. Iar lumina din spatele ei să te încarce de viață deplină.
tumblr_ml70p15Oqm1rw6ir6o5_500_large
Gândește departe. Dar nu confunda imaginea cu realitatea. Cântărește ce poți să faci și acceptă-ți veșnicia, la fel cum îți cunoști mortalitatea. Nu-ți bloca perspectivele, nu-ți exagera puterea. Adevărul e la mijlocul puterii tale, natural, fără să-ți forțeze imaginația, fără să te oprească în loc.

Dăruiește. E calea cea mai simplă de a ajunge fericit. Îmbrățișările încarcă, iubirea zidește, omenia te apropie de Dumnezeu. Fii om, înainte să fii corp, fii suflet, înainte să fii pământ.

Îndrăznește! Nu există distanțe, atunci când crezi. Ce nu poate face trupul compensează întotdeauna inima. Suntem un echilibru de celule și de intangibil. Pășește înainte. Te ajută trecutul să-ți construiești prezentul. Dar nu-l înlocuiește niciodată.

Vezi binele din spatele ochilor, sufletul din spatele trupului, puterea din spatele scutului. Trăiește un an plin de bucurie și speranță! Stai în rândul din față. La mulți ani, suflete dragi!

Share
0
 

Plugușor

12 Replies

plugusor1
Aho, aho, copii și frați,
Stați puțin și cugetați!
Anul vechi, ce a trecut
Să vă fie început: Continue reading →

Share
0