Tălpile-s crestate
De pietre și praf.
Copilăria și-a luat
Ghiozdanul
La plimbare
Și-și târâie adidașii
Prin iarbă.
Nu se sperie
De oamenii muribunzi
Din drum.
Unii sunt de-a dreptul
Galbeni
De așteptare
Și
Carne în care a putrezit
Sufletul.
Alții sunt roșii:
Le colcăie sângele
În vene
Și le crește sufletul
Prin piele,
Închis
Și fierbinte,
De soare arzând
Neputințe.
Preferații ei
Sunt oamenii albi.
Au gândul alb
Și
Poți să-i scrii pe curat,
Fără ciornă.
Dacă îi greșești,
Se șterg cu un burete simplu
De intenție sinceră
Și bunătate,
Până renasc,
Vii
Din alți oameni
Albi. Continue reading →

0

0