Tag Archives: boala

Fariseism


Ne place să ne bucurăm
De ce avem:
„Ce bine că Dumnezeu
Ne-a iubit
Atât
Cât să ne nască
Întregi!
Ce bine
Că auzim,
Vedem
Și simțim
Cu fiecare por
Viața
Așa cum e ea!
Ce bine că ne-a păzit
Cerul
De boală!”

Ne ferim
Privirea
Când auzim
Scârțîit de
Cărucioare
Și ne ascundem
De mâinile care
Se întind,
De ochii
Care nu văd,
De buzele
Care nu vorbesc.
„Doar sunt ciudați
Oamenii aștia,
Care nu-s întregi…
De ce i-o fi pedepsind,
Oare,
Dumnezeu?”

Însă,
Degeaba ai ochi
Dacă nu privești
Spre ceilalți,
Degeaba ai mâini,
Dacă nu îmbrățișezi,
Degeaba ai urechi
Dacă nu asculți,
Degeaba ai buze
Dacă nu alini.

Și
Ce e bucuria
De a fi întreg
În trup,
Când e atâta suflet
Șchiop
În lume?

Hai să ne vedem
De lungul sufletului
Înainte să îmbătrânim
Și să pierdem,
Încet,
Și mâini,
Și picioare,
Și urechi,
Și voce.

Și om.

 

Despre neputință


Se făcea că
Ne-am născut
Obosiți.
Nu mai râdeam,
Nu mai plângeam,
Nu mai credeam
În nimic.
Oboseam numai
Fiind.
Când gânduri străpungeau
Firesc
Minți și inimi,
După câteva secunde
Se opreau
Din mers,
Obosite,
Fără țintă,
Fără final.

Se făcea
Că nu mai aveam
Energie
Să trăim,
Să fim,
Să iubim.
Ce trist!
Și câtă singurătate
În oboseala asta
Cronică
Din care ne-am născut:
Bucăți de ființe
Fără vlagă,
Fără putere
Să-și crească inimile
Întregi.

Se făcea
Că ne-am născut
Fără Dumnezeu:
Un gol imens,
Obosit,
Lucrând mecanic
La a exista
Măcar puțin
În iubire.

De atunci,
De la începuturi,
Ne chinuim să ne umplem
Golul,
Fără efort,
Pentru că,
Nu-i așa,
Ne-am născut obosiți
Și nu mai știm
Decât să fim…

Din când în când,
Însă,
Cad urme de cer
În inimi:
Un zâmbet,
O îmbrățișare,
O mână întinsă,
Un semn
Că mai e lumină!
Atunci sufletul învie,
Electrocutat de întâmplare,
Și începe să creadă
În iubire.

Ce păcat,
Însă,
Că din atâtea inimi,
Din ce în ce mai puține
Învață să simtă dincolo
De oboseală,
De rutină,
De neputință.

 

Îmbolnăvire

tumblr_lka8hajaJj1qfy78to1_500[1]via they all hate us
Simt că mă apasă,
Aici, pe plămâni,
Și-mi șuieră a frig
Urechile,
Când nu te aud.

Mă ustură gâtul
Și tușesc pe fiecare
Centimentru de absență.

Mâinile sunt slabe,
Palide,
De când nu îmbrățișează
Căldură.

Mi-s subțiate buzele
Iar vocea-i răgușită
Când te cheamă
În vis și-n gând
De noapte bună.

Un virus nebun
Îmi aleargă prin vene:
Din inimă,
Grăbit,
În celule.

M-am îmbolnăvit
De iarnă
Sau
Poate
Mi-e doar foarte dor
De tine.

 

Ne(credință)

download
Dintre doi oameni
Neobișnuit de comuni,
Unul e,
Sigur,
Bolnav.
Ochii privesc în gol,
Obrajii sunt palizi
Iar sufletul…
Sufletul e acoperit de
O zgură neagră,
Pe care bucuriile
Nu mai știu
S-o clătească. Continue reading