Dacă aș avea timp, poate ți-aș pândi gândurile la fereastră. Aș râde că nu știi nici acum că tăcerea ta e zgomotoasă, ca o ploaie rece după prea mult soare, ca tine când dormi și nu știi că vorbești prin somn. Și ți-aș citi pe buze când cânți fără sunet un cântec pe care îl știi de la mine, silabisind o amintire. Continue reading →

0

0