Există cărți revelatoare…, cărți care îți devin conștiință în timp ce le citești, care îți adună cioburile gândurilor spre descoperirea propriului suflet.
Liiceanu ne vorbește despre diferență, una care îndepărtează prin neputința renunțării la cumulul propriului sistem de valori, despre asemănare, care ne dă certitudinea că nu suntem singuri în lume – nu în lumea noastră, pe care ne-o apropriem individual, dar ne-o dorim comună în interpretare, despre iubire, unică în gesturile fondatoare și în expresia lor, despre pesimism ca formă de apărare în fața surprizei viitorului, despre creștinism ca umanism pur, despre viață, în definitiv, una trăită unic și niciodată irosită în așteptarea morții – certitudine.
„Ușa interzisă” este un pseudo-jurnal: Liiceanu ne dă acces la propriile gânduri și trăiri, dar nu în fața propriului parcurs „istoric”, ci în fața vieții în genere. Un jurnal al lumii filtrate și reconstruite prin ochii lui:
Continue reading
