Tag Archives: covid 19

Virus


Să nu pătăm
Pământul
Cu atâta umbră:
Criticăm măști
Și distanțe,
Cu acuratețea
Unui studiu intens
Nu de știință,
Ci de judecată.
Însă după fiecare
Privire
Care nu acceptă
Ne mai îmbolnăvim
Puțin
De ură.

Să nu blocăm
Inima
Cu prea multe lacăte:
Închidem uși
Și ne baricadăm
După o părere
Fără să înțelegem
Că suntem diferiți
În esență.
Ne vaccinăm sufletele
Că să devenim
Imuni
În fața altor
Suflete
Și nu mai acceptăm
Iubirea
Care ne adună
Ci doar lipsa
Care ne desparte.

Să nu plecăm
Atunci când e timpul
Să venim:
Ne despărțim de oameni
Cu ușurința unei vorbe
Spuse în vânt.
Acoperim substanța
Sufletelor
De judecată
Și uităm
Că dincolo de boală,
De suferință
Sau de virusul unei minți
Care se molipsește încet
De neputință
Sunt oameni care simt,
Trăiesc,
Iubesc
Încă.

Să mai iubim
Puțin
Lumea,
Dincolo de da
Sau nu,
De azi
Sau mâine,
Dincolo de neputința
Care ne desparte
Și pentru binele
Care încă există
În noi
Și care
Ne unește.

 

Carantină


Adunăm
Timp
Pe croșet,
Pe cuvinte,
Pe note muzicale,
Pe acuarele
Colorate,
Pe îmbrățișări
Neprogramate
Cu oamenii care respiră
Același aer,
Pe fiecare secundă
Pe care o trăim
Descoperind
O viață crescută
Între patru pereți.

Descoperim
Timp
În fiecare
Moment
În care învățăm
Să nu ne regretăm
Parcursul:
Un zâmbet pe furiș
Peste pervaz,
O căpșună savurată
După mască,
O floare dăruită
Cu mănuși,
O cafea străpungând
Distanțe
De la etaj
La parter
În miros de dimineață amară
Cu zahăr,
Două mâini
Grăbite
Prin raioanele
Cu dulciuri,
Ca să nu mai întâlnească
Alte mâini
Și
Multă iubire,
Independentă
De timp,
De spațiu,
De carantină,
Adunând suflet
Cu suflet
La nesfârșit.

Și totuși,
Dacă ai ști
Că mâine
Ți-ar fi cea din urmă bătaie
De inimă,
Crezi
Că ți-ai trăi
Altfel
Ultima suflare
De viață?