E dimineață. Poate prea dimineață, dar mânuțele se trezesc primele. Se agață de gâturi, de piepturi, de buze, cu sete drăgălașă. Apoi, se trezesc ochii. Își lustruiesc cerul sub pleoape de câteva ori și își fac curaj să se aprindă. Morocănoși și încă adormiți, se ascund pe pieptul lu’ tati și zâmbesc în riduri invizibile, până ce genele își scutură tot praful lui Ene iar sprâncenele blonde se aliniază perfect.
Buzele mici caută: plâng puțin, râd puțin, rod degetele moi și apoi sar pe mami, cu recunoștință mândră, pentru că rezervorul de lapte e plin. Pijamalele cad, piciorușele vesele se cațără peste haine, ca să îi fie mai greu mamei să le reîmbrace. Buzele și ochii râd, distrați de minune, iar obrajii se aprind, calzi și moi, cel mai delicios desert din lume.
Un zâmbet știrb ne înseninează sufletele, colorat și sincer. Când o fi trecut anul ăsta plin de minune? Când s-au înmulțit nopțile albe, dar atât de dulci, cu miros de puf blond și mânuțe care cuprind visuri în fiecare descoperire? Într-o clipă ghemul de om care și-a odihnit sufletul pentru prima dată pe pieptul tatălui a ajuns să-și adune toate jucăriile în cutie și să împartă bucățele de pâine cu toate privirile curioase din jur. A ajuns să mângâie, să îmbrățișeze și să strângă în brațe cu iubire nesfârșită. Când?
Azi numărăm binecuvântările și realizăm că sunt infinite și imposibil de cuprins. S-a revărsat cerul prin ochii ei direct în inima noastră și a lărgit-o de abia încape în piept. De bucurie, de sens, de frumusețe, de rai.
La mulți ani minunați, copil iubit și frumos! Să îți fie viața cer și drumul cald iar din tine să țâșnească mereu iubire și bunătate, pe care să le împarți tuturor cu aceeași privire caldă și cu același zâmbet plin și sincer. Te iubim nesfârșit! Mama și dada.
