Poate şi tu te întrebi câteodată, într-un “exces de zel gramatical”, cum se scrie sau cum se vorbeşte corect… Nu trebuie să faci calcule complexe, nici să răsfoieşti cărţi vechi de gramatică, dar nici varianta de cum se aude se şi scrie nu funcţionează întotdeauna în română…
Fără niciun aer de superioritate şi fără intenţii de culpabilizare, o să încep.
Întotdeauna, când conjugi verbe în practică, gândeşte-te la infinitiv şi nu uita că se adaugă câte o terminaţie la fiecare persoană; de exemplu: “A VENI” – eu VIN, tu VII, el VINE… etc. Aşadar, când inviţi pe cineva în oraş, fă-o cu gust (asta ţine strict de şarmul tău personal) şi adaugă şi o simplă regulă gramaticală în întrebare… VII? (şi NU VI).
Şi pentru că verbul “A FI” este atât de folosit şi de foarte multe ori prost, am ajuns şi aici. Neregulat, îţi dă bătăi de cap şi îţi impune condiţii pe care nu ai răbdare să le înveţi aşa că o… laşi pe mâine. Aşadar, când dai un sfat aşteptat, cam aşa… “FII bun” (sau “Să FII bun!”), gândeşte-te la aceeaşi regulă de mai sus, adaugă terminaţia persoanei a doua singular, şi nu uita de al doilea “i”, pentru că, serios, chiar dă bine să ştii gramatică:P (variante greşite: “Fi bun”, “Să fi bun”). Scurtul “fi” se foloseşte doar când timpul verbului cere să i se ataşeze un infinitiv: “să fi făcut“, “aş fi vrut”, etc., caz în care formula lui “fi” nu se schimbă pentru nicio persoană (“eu aş fi făcut”, “tu ai fi făcut”, “noi am fi făcut”, etc.)
Continue reading →
