Suverană zilelor săptămânii, cu privire de regină și tărie în oasele bătrâne, duminica își cere victimele cu răceală, fără loc de refuz, plenar. Își întinde mânecile lungi, își fixează privirea – țintă și își începe jocul, din care nu poate ieși decât învingătoare…
Nu știe să joace corect, pentru că nu există reguli, nu în afara ei.. Te țintuiește pe un trunchi de copac bătrân pentru ore, fără să o poți înfrunta, fără să te poți opune… Odihnă în drumul soarelui fierbine la porunca duminicii, pe un trunchi cu miros timid de primăvară. Timpul trece sub vraja ei, fără cale de întoarcere, lent, pentru că și-a pierdut ceasul în lumina parcului cald.
Cișmigiul se topește vizibil, își freamătă petalele de ghiocei și viorele și își dezmorțește iarba a verde și căldură.
Continue reading
