Trecem peste. Se încordează mușchiul inimii în bătaie, pulsând grăbit sânge în vene. Trăim forțat, cu pielea înfiorată, cu gândul concentrat în ridurile de pe frunte, cu mâinile pocnind cuvinte nespuse. Alergăm. Pașii se împiedică neputincios în pietre și praf cu miros de ploaie trecută. Ne oprim și privim în urmă: e ciudat drumul ăsta alambicat în voință, șerpuit în țintă, indecis.
Continue reading →

0

0