Nu, nu contează unde te afli. Fericirea nu e dependentă de spațiu, ci își extrage seva din suflete. Mi-e greu să mă plâng azi. M-aș contrazice și mi-aș nărui speranța înălțată pe cuvinte, ale unui om care și-a câștigat substanța între ziduri și care, retras din „generozitatea” lumii ca posibilitate, și-a găsit libertatea și fermitatea credinței într-o celulă. Paradoxal și ciudat cum omul are nevoie de lecții și de suferință pentru a aprecia bucuria, de singurătate pentru a dori comuniune, de ziduri pentru a-și zidi propria libertate.
Un om extraordinar și-a pus pe hârtie viața, amintindu-și. Din fiecare rând pe care l-a trăit, scriind, se desprind lecții: de istorie, de filosofie, de ortodoxie, de… viață, în definitiv. Pentru el, chiar dacă izolat între gratii, închisoarea a fost o eliberare, o sursă necontenită de fericire. Pentru că, dintre oamenii pe care i-a fost dat să-i întâlnească, poezia, bunătatea și credința s-au revărsat peste sufletul lui infinit mai mult decât în libertatea din afara zidurilor. Și așa, viața lui, ca dar, și-a înmulțit talanții prin cuvinte:
- În prezența tiraniei, asupririi, mizeriei, nenorocirilor, urgiilor, năpastelor, primejdiilor nu numai că nu te dai bătut, ci dimpotrivă scoți din ele pofta nebună de a trăi și de a lupta.
