Tag Archives: liniste

Tăcerea Crucii


„Încă puțin
Și nu mă veți mai vedea”.
Într-o tăcere
Cruntă
A iubirii
Oamenilor
Față de cer,
Hristos
Înalță crucea
Spre veșnicie,
Plecându-și
Capul
Pe lemn.

„Încă puțin
Și iarași
Mă veți vedea”.
Hristos
Crede în noi
Și închide ochii
Peste greșeli,
Lovituri
Și treizeci
De arginți,
Dăruindu-ne
Viața
Din cuie
Și lacrimi.

Să moară
Azi,
Sub răni de cui,
Și graba,
Și nemulțumirea,
Și cuvintele
Atât de multe
În plus!

Ca să învie
Apoi
Din liniștea
Pământului,
Lumina
Și
Iubirea
În suflete.

 

Liniște, un pic…

Mi s-au umplut celulele de liniște. Mi-am făcut plinul într-o vorbă bună spusă nu când am cerut-o, dar la timp… Am închis ochii în confesiune și am vorbit, mult, cum știu eu că e nevoie câteodată…

Mi-am golit gândurile de surplus și sufletul de umbre. Nici nu știu cum… Ușor. Ca atunci când îți pleci capul într-o parte ca să-ți iasă apa intrusă din ureche și râzi. Și mi-am pulverizat un strat proaspăt de speranță în cavitatea inimii, strivind rațiunea preț de o seară. Pentru că mă învăța să disec, mult, în căsuțe aliniate și înghesuială de cuvinte. Fără folos…

Mi-am pus sonerie la ușa sufletului. Au sunat îmbrățișările. S-au înghesuit, neașteptat, la rând, și mi-au umplut holul casei cu pași calzi, lăsând urme în iubirea neatinsă. Pentru că o părăsisem în deznădejde. Și totuși, s-a întors, caldă, cum o știam dar refuzam să o simt, în fiecare vorbă, în fiecare gest de „la nevoie se cunoaște”. Cu drag…
Continue reading

 

Pelerinaj:D


O săptămână de liniște…Așa îmi șoptea un gând de seară, cu somnul pe gene. Dar aveam să aflu cu zâmbetul pe buze că nici măcar liniștea munților nu putea acoperi strigătele copiilor cu chef de viață, a „pramatiilor” care mișunau „subtil” în jurul meu pe cărări de pădure, în încercări de poze spontane și cântecele falsate de pașii prea apăsați, cu efect „respiratoriu” redus la note stâlcite cu pretenții de melodie. Prin urmare… Continue reading