Tag Archives: Market online

Cu stil!

Dimineață. Metroul plânge de oameni înghesuiți coate-n coate, mirosindu-și parfumurile în diagonală, fără alternativă, fără scăpare. E sufocant! „Urmează stația Aviatorilor, cu peronul pe partea stângă”. Degetele mi se tocesc pe tavan, în echilibru perisabil. Amorțesc. Cămașa neagră, pătată-n vișiniu, de mătase fină, își întinde materialul, excesiv și deranjant, alunecând pe piele, zgâriind stilul gândit cu zâmbet în oglindă, în așteptarea întâlnirii de seară, în pasaj. Tocurile-mi prind rădăcini pe podeaua mișcând. Cedez și-mi resemnez privirea pe cămașa șifonată-n echilibristica matinală: „Oricum n-am călcat-o bine aseară” și „nu există ținută impecabilă, există oameni cu stil”.tumblr_m2q64wX1sw1qdoff2o1_500_large

Mă grăbesc. Pașii mi se aglomerează în trotuar, împiedicat, de parcă abia acum învață să-și poarte tocurile cui. Chin. Piatra suferă sub cizme, cămașa plânge-n piele, rece și-n riduri timpurii, iar fusta-mi înghesuie coapsele, în mers dirijat, haotic. Stilul meu se soarbe-n toamnă târzie, și-și strânge roadele-ntr-un mers bolnav, săltat, cu mâinile gesticulând în aer chinuri matinale. Jacheta-mi curbează talia și-mi roade spatele-n etichetă, insuportabil. Și… e abia luni.

Întâlnire. Îmi trasez un zâmbet cu rujul vișiniu, fără excese. Cămașa nu se aranjează sub degetele stângace, repetând operațiuni neconcordante. Gulerul își ondulează cutele adânci la baza gâtului iar privirea-și caută ținta prin lentilă. A ajuns… Iar mie îmi zboară gândul la ridurile-n guler și din coate.

Acasă. Picioarele-mi plâng, obosite. Pe umerașe, stau cuminți rochițe colorate fără rezerve, în materiale pretențioase sau elastice. Nu le port. Pentru că nu am timp să le calc. Pentru că mă obsedează ridurile ascunse-n material sau evidente. Pentru că nu-mi iubesc electrocasnicele din debara, la fel cum nu iubesc diminețile forțându-mi ochii mici să-și îndoaie genele.
tda503001p
Cercetare. Cu ochii-n lentilă groasă, îmi strâng privirile pe-un site specializat în produse electrocasnice, în gând acaparant: „Repede, până nu se demodează rochițele din șifonier”. Bosch. În lumină primitoare, îmi zâmbește un fier de călcat cu aură miraculoasă. Calcă, fără să lase urme, nu distruge țesăturile, își răsfață hainele în aburi, fără să le atenueze culorile. Parcă nu mă mai sfidează atât de mult electrocasnicele astea mici, cu tentative de stoarcere a degetelor în durere friptă.

Perfecțiune. Un concept steril în obiectivitate. Nu există perfect, decât prin prisma unei priviri. Îmi așez rochia pe talie. În oglindă, bucățile de material pretențios, în tăietură office, se așează precis, centimetric, pe fiecare linie a pielii. La gât port lănțișorul bunicii, în suflet bucuria revederii în pasaj de diseară iar, pe masa de călcat din spatele ușii, stă agățat cu stil fierul de călcat de pe Market Online, ultimă achiziție în variantă practico-modernă, care-mi face treaba de casnică „neconvinsă” pe fugă, fără greș.

Recunosc. Nu am răbdare. La fel cum nu pot să-mi controlez degetele alergând după prăjitura din farfuria magică a mamei, așa-mi aleg, de pe umeraș, hainele pentru a doua zi. Grăbit, calculând timpul pe centimentru pătrat de materiale. Până la urmă, alegerea e absolut subiectivă și personală, necondiționând ocazia de a doua zi. Pentru că nu cred în perfecțiunea unei ținute, ci în stilul unic de a purta o haină. Zâmbetul asortează sublim culorile tomnatice, ochii verzi încântă în rochițele de vară. Ce contează însă, pentru un plus de punctaj la prima vedere, e linia fină a hainelor, lipsa cutelor, prospețimea culorilor. Iar produsele Bosch, generos împărțite în promoții, ușurează munca oricărei femei cu pretenții de stil și oricărui bărbat care-și poartă costumul pe umeri, după ce l-a jertfit pe masa de călcat.bosch-250x250

Mâine am nuntă. Nu vreau să particip, dar îmi forțez pașii spre locul de acțiune. Pe umeri am rochia de la ultima întâlnire. E călcată perfect. „Nimeni n-o să știe că nu e primă apariție”. Stilul se poartă pe toc aproape comod și pe brățară asortată ochilor. Iar rochia e încă verde, încă nouă. Îmi tocesc gândurile pe stradă, pășind mărunt, cu florile gâtuite-n mâna dreaptă, contra vântului.

Bosch. Cum mă-mbrac azi?
Cu stil!

Acest articol participă la Superblog 2013.

 

De dragul gustului

Recunosc! Nu vrea capul să-mi stea pe umeri! Se alintă-n miros de cozonac și nucă, se apleacă să guste din farfuria surorii, după ce-i distrage atenția, cu subtilitatea poftei puerile de dimineață, își cațără nasul după mirosul inconfundabil de poale-n brâu, așezate strategic de mama deasupra dulapului de bucătărie și acoperite cu un prosop moale, să nu se usuce. Papilele îmi dictează starea de bine, constrângător și redundant, în foame de mâncăruri tradiționale, aranjate, fără greș, în farfurie, după o abstinență trudită cu mâinile pe chibrit și în oale, cu stomacul flămând strâns în șorț, să nu se prindă făina pe tricou, și cu gura uscată de poftă și așteptare.

logo-hotpoint-ariston

Nu sunt un fenomen în bucătărie… Mă ajută, însă, atitudinea pozitivă și bucuria de a face cadou o masă caldă. Din ciorbă n-o să lipsească, niciodată, smântâna proaspătă și pătrunjelul mărunțit, din prăjitură ciocolata, iar din clătite magiunul de prune cu nuci. Indiferent de stare, sufletul o să-mi crească vizibil, dacă-mi așez în farfurie chinedle îngropate-n nucă și zahăr. Gustul dulce îmi înțelege neputințele, tristețile, și mi le diseacă mărunt, până se șterg, infim, din univers.

Ca tot omul încă netrecut prin lume cât să conteze cu plus consistent, am un regret culinar, căruia nu reușesc să-i dau de capăt. Mi-l întârzii, de fiecare dată când mă strânge gustul imaginat de nări, în amintire. Moment în care, cu telefonul subtilizând alintat numele mamei, o sun pe maestră: „Maaaaa, ciocolată de casă când îmi trimiți?”. Cu zâmbet distins printre cuvinte, mama îmi pune deliciul la pachet și mă alintă-n cantități industriale. Pentru că niciodată nu e prea mult pentru „Găbița mamei”.

Mă pun pe treabă. Cacao, lapte praf (din ăla de la ruși, că e mai ieftin), zahăr, esență de vanilie și rom, margarină și unt. O rețetă cu tradiție de familie și ingrediente simple. Într-un ibric separat, fierb pe ceas zahărul topit în apă. Scurg amestecul în cacao și lapte praf și pun totul pe foc. Mă dor mâinile de greutatea lingurei de inox, mă strâng nările de poftă. Ucid mărunt fiecare urmă de lapte praf netopit și adaug nuca prăjită și alunele. La final, după ce tăvile se bucură de plinuri, mă rog să aibă gustul de acasă. Nici vorbă! Ori ochiul n-a fost puternic, ori mâna mea prea potrivită, ori zahărul netopit. O sun pe mama și-mi potrivesc glasul în implorare puerilă: „Nu-mi iese! Trimite-mi tu!”

Cap între palme. Realist, îmi cântăresc problemele din ochi. Rețeta e, pe mâinile mamei, o obișnuință deloc desuetă. „Auzi, maaaa, dar de ce se simte zahărul în ciocolata mea?”. „Focul…, focul, l-ai potrivit?”. Mama își topea mereu mâinile pe aragazul vechi (Gina noastră vișinie), de care nu s-a despărțit nici până azi, de dragul gustului strâns în ochiurile afumate, singurele care știu s-o asculte.
hotpoint-ariston-kio-644-dd-z
Am mare nevoie de o minune din aia electrică, din care siropul meu, potrivit la 100 grade, să iasă o esență delicioasă de bună dispoziție. În plus de asta, mi-aș scuti degetele de scânteia chibritului și de mierea lipită pe vârfuri, ca să treacă… MarketOnline.ro își întinde pe pervaz plite electrice în design și funcționalități multiple. Îmi aleg victima, o frumusețe neagră cu 4 ochiuri și 9 nivele de putere. Dintre incorporabile, îmi atrage atenția prin eleganță și simplitate, fără a neglija partea funcțională. Îi cântăresc episoadele culinare și-mi încep aventura, cu șorțul în brațe.

Dimineață. Cu mâinile încă obosindu-mi ochii, în gesturi de copil stângaci, îmi agăț pofta într-o omletă cu iaurt și verdeață, gust de copilărie adorat și simplu. Plita îmi recunoaște stângăcia. Îi reglez programul și-mi gătește ea, fără comentarii. Data viitoare, negociem. La amiază, însă, mă strânge de obraji pofta de cozonac înecat în miez de nucă și stafide. Cercetez terenul pe siteul vinovat și-mi alunecă privirea pe categoria de cuptoare incorporabile Hotpoint Ariston. „S-ar potrivi perfect în bucătăria mea mică”. Cadoul de Crăciun își face loc la ușă, cu câteva luni înainte. „For the love of cake”. Din brațele cuptorului și a tavei adânci, sub supravegherea elvețiană a ceasului digital, un cozonac bine crescut, cu miros de acasă, îmi pune dinții pe jar și-mi proiectează gustul în euforie. N-am răbdare să aștept așa că mă predau gustului, fără rezerve de temperaturi și buze fripte.

Seara, îi analizez comorile în spatele ușii. Parcă ar merge un pui la rotisor copt peste tava cu bere, asezonat în sos de smântână cu usturoi. Poate se conturează o nouă tradiție culinară. Tavă avem. Programe avem. Rotisor este. Mai rămâne să-mi programez cuptorul să-și facă treaba, în timp ce-mi odihnesc picioarele și mintea la un serial și-o porție de somn mic. Tehnologie, siguranță și simplitate îmi stârnesc pofta de gust al prezentului, în rețete tradiționale sau noi, în impact de serotonină. Din gura cuptorului, în aburi de bere și miros de copt, îmi așez deliciul pe masă și prietenii pe taburete. E preț de cină și de sărbătoare.

Pentru că gustul copilăriei se pregătește la foc potrivit. Cu dragoste.

Acest articol participă la Superblog 2013. De dragul gustului.