Tag Archives: moarte

Apus


Inima lumii
Doare.

Plâng copii
Sub mormane
De ciment
Și praf.
Se scutură
Mame
De putere
Îmbrățișând
Mânuțe mici
Și așteptând
Lumină.
Urlă
Părinți
Scormonind
În noroaie.
Urlă
Despre iubire,
Despre speranță,
Despre apusuri,
Despre cine sunt
Și ce puteau
Să fie.

Se scutură
Pământul
De durere.
Cad uși
Ce deschideau
Cămine
Și inimi
Spre acasă.
Cad mâini
Ce-mbrățișau
Familii.
Cad drumuri
Ce duceau
Departe,
Cad suflete
Strângând în palme
Viața
Pe care n-o mai pot
Cuprinde.

Pe-o piatră
Smulsă
Din cădere
Un tată plânge
Tot ce n-a știut
Că are.
Prin crăpături
De praf
Și sânge
O mână ține
O altă mână
Strâns.
E gol și urlet
În privirea lui
Ce tace.
E neputință
Cruntă
În gestul lui
Firesc
De a-și conduce viața
Și iubirea
Pe ultimul ei
Drum.

E frig
Și cald
Sub greutatea pietrei.
E urlet
Și speranță
În vocile din umbră.
Poate trăiesc
Din sufletele
Frânte.
Poate mai sunt
Copii
Sub bolovani
Și piatră.
Poate mai este
Viață
În zguduirea
Morții.

Cu inimi de putere
Oamenii smulg
Inimi
Din pământ.
Iubirea crește
Cu fiecare
Mână-ntinsă.
Iubirea vindecă
Pământul
De cutremur
Și-ncheagă viață
Din rămășițe
De apus
Și umbră.

Inima lumii
Doare,
Dar iubește.

Imagine: Adem Altan

 

Singur


Singur.
Dumnezeu se roagă
Stins.
Paharul e
Plin.
Grădina plânge
Sub genunchii
Plecați.

Singur.
Inimile dorm.
Dumnezeu se frânge
Sub palmă
Și cui.
Crucea ridică
Fruntea
Din spini.

Singur.
Dumnezeu se vinde
Pe 30 de arginți.
Iuda pierde
Lupta
Cu viața
Sub funia
Strânsă.

Singur.
Dumnezeu moare.
Mama plânge
Omul
La poalele
Cerului.
Ochii se închid,
Înfrânți.

Singur.
Dumnezeu deschide
Cerul.
Tâlharul crede,
Golgota apune iar
Baraba își admiră
Lanțurile
Rupte.

Singur.
Dumnezeu învie
Și vindecă
Pământul
De umbră,
De măr
De lut și
De întuneric.

 

La timp


După o lume alergată
Din lung în lat,
După zâmbete ruinate
Pe drumuri neștiute
Încă,
După atât de multă
Muncă
Spre a ajunge
Ce nu știm
Dacă vom putea împlini
Vreodată,
După planuri întinse pe foaie
Și
Pe speranțe crescute
Cu mult curaj
Pe brânci,
După conexiuni și prietenii
Cu palma întinsă
Și gândul viu
Spre înainte,
După ani risipiți
Cu ochii închiși
Pe drumuri singulare,
După suflete
Lăsate în urmă
Pentru, mereu,
Alte suflete,
După anii albiți
În păr
Și ore înghesuite,
Din ce în ce mai adânc,
Pe frunte,
Ajungem la sfârșitul
Trupului
Cu diplome,
Urale,
CV-uri ample,
Dar, mai ales,
Cu un mare regret:
De a nu fi realizat,
Că din parcursul ăsta
Crunt
De luptă și pași,
Nu rămâne nimic
În urmă,
În afară de iubirea
Pe care ai trăit-o,
La timp.

În ceea ce ai spus,
În ceea ce ai scris,
În ceea ce ai simțit,
În ceea ce ai crezut,
În ceea ce ai fost
Și rămâi
Pentru ceilalți.

 

Să scriem istorie

România oamenilor frumoşi îşi luptă drumul pe baricade, cu inima lărgită de aşteptare şi „Colectiv”. Nu luptă pentru glorie, ci pentru bunătate şi bun simţ, pentru dreptatea gândului bun şi a justiţiei pierdute. Luptă pentru cafeaua şi cornurile împărţite medicilor de suflete mari, fără pretenţie de arginţi, pentru bucuria copiilor crescuţi cu visurile drepte şi oportunitate. lumanari-colectiv-11

Sunt mândră de mobilizarea sufletelor adunate-n stradă, de mucenicia eroilor care şi-au amorţit durerea pentru a salva alte vieţi, de mâinile pregătite ale medicilor, de lumânările aprinse şi de rugăciune.

Ceea ce doare, însă, e blamarea fără rădăcini, scormonirea în pământ pentru a căuta un „ceilalţi” în vină nejustificată, piatra aruncată în ograda vecinului, minţindu-ne că există o cauză bună în gest. În momente de revoltă, se disting uşor iubirile de uri, binele de rău, paşii făcuţi în direcţia greşită. Comunitatea adunată-n stradă e sufletul tânăr al României care nu mai are răbdare, nu e înjurătura aruncată-n vânt, palma dată obrajilor care nu îşi găsesc locul în discuţie.

Tragedia din „Colectiv” e, în sine, o revoltă. Pentru că a pierde un suflet înainte de vreme, chiar dacă pentru cer, înseamnă să te lupţi cu tine însuţi pentru a accepta schimbarea, absenţa, iubirea fără formă de pământ. E nevoie de mai multă iubire în curajul nou-născut al României, pentru ca cei care au pierdut, să găsească în jur alinare. V-o spune cineva care a pierdut, în conştienţa gândului că ceea ce pierzi uneori e definitiv.

Să lăsăm blamul deoparte şi să ne bucurăm de victoriile sufletelor din stradă care înţeleg că îngrădirea sub un sistem încă găurit de interese înseamnă a ne îngropa firescul obiectivelor şi visul în pământ.

Să lăsăm preoţii să se roage, chiar dacă nu în văzul lumii, fără să cerem judecată acolo unde nu cunoaştem conţinuturi în afara banilor care se cer sau nu cu icoana. Să nu ne angajam într-o vânătoare de suflete, acuzând dincolo de substanţa lucrurilor care ar trebui să ne apropie de cer. Crescută fiind în biserică, cu ceaslovul în mână şi partiturile la activ, vă spun că binele sufletelor din spatele reverendelor nu se va vedea în ecrane, şi nici genunchiul plecat, chiar dacă nu în faţa clubului. Există oameni care nu merită noroiul și nici obrazul întors.

Revolta nu e închegată în statistici şi număr de spitale şi biserici; e pentru schimbarea celor care decid ca binele să fie împărţit corect, fără marjă de eroare prea evidentă la niveluri înalte.

„Asasinii” sunt cei care ne ţin sufletele-n cuşti conştient, cu promisiuni de mai bine care nu vine niciodată, ci rămân în stare de proiect.

Ne cerem schimbarea, cu inima sus. Avem forța anilor din spate, înveliți în promisiuni de staniol, fără țintă.

Vino, Românie frumoasă cu bogăție-n pământuri, și adu-ne bucuria pierdută în generații de așteptare.

Să scriem istorie!

 

Visul

IMG_0697
Se făcea că
Era o distanță mare
De tot
Între pământ
Și cer.
Era loc destul
Pentru zile, nopți,
Pentru oameni peste oameni,
Pentru scări largi
Și inimi strâmte,
Pentru reverii
Și stânci,
Pentru lumină, întuneric,
Pentru păreri și certitudini,
Pentru umilințe
Și putere,
Pentru ploi și curcubee,
Pentru toate lucrurile
Adunate de-atâtea vieți
Grămadă
Să distanțeze lutul
De rai.

Apoi, mi-ai zâmbit
Cum o făceai tu,
Șiret pe o parte
Cu inima cuprinzândă
Și s-au topit
Între noi
Și umbre,
Și certitudini,
Și oameni,
Și curcubee.
Iar raiul
S-a lipit
Deodată
De pământ
Cu bucuria revederii
Atât de calde,
Care iubește direct proporțional
Cu dorul.

Paradoxul plecării
Departe,
E că ești încă
Aproape.

Pentru că inima
Nu știe să calculeze
Distanțe:
Iubește prezent,
Aproape,
Nesfârșit.

 

Sunt(em)

large
Sunt o ață subțire.
Așa m-am născut.
Să nu pot
Vreodată
Să-mi iau toată
Viața
În brațe
Fără să mă prăbușesc
De la greutate.

Sunt un punct
De pământ.
Așa m-am născut.
Să nu cresc
Decât
Unită
Cu un punct
Mai mare.
Numai că punctul
Aleargă
Când mă apropii.
Îl privesc
Prea direct
În ochii deschiși.

Sunt un strop
De ploaie.
Așa m-am născut.
Să nu curg
Vreodată
Pe mai mulți obraji.
Numai că obrazul
Pe care am ales
Să trăiesc
Mă șterge
Din când în când
Cu mâneca,
De teamă să nu creadă
Lumea
Că plânge.

Sunt un grăunte
De suflet.
Așa m-am născut:
Să nu cresc
Decât
Într-un suflet
Mai mare.
Numai de m-ar primi
Alesul
La marginea ușii
În strângere de mână
Și sărut.
Pentru
Totdeauna.

Sunt un cântec
Scurt.
Așa m-am născut.
Să mă scriu
Până nu mai sunt
Cuvinte.
Sunt puține
De unde vin.
Le-am strâns pe toate
În tine.
Și n-aș vrea
Să mor
Pe buzele tale,
Înainte de a trăi
Cu tine
O poveste.

 

Clipim

alone-closed-eyes-dream-eyes-closed-free-girl-Favim.com-49417_large
De fiecare dată
Când clipești,
Lumea se oprește
Un pic.
Se scurge lumina
Pentru o porție mică
De întuneric.
Cât să se odihnească
Ochii
De zgomot,
De scenă,
De om.
Continue reading

 

Ne(credință)

download
Dintre doi oameni
Neobișnuit de comuni,
Unul e,
Sigur,
Bolnav.
Ochii privesc în gol,
Obrajii sunt palizi
Iar sufletul…
Sufletul e acoperit de
O zgură neagră,
Pe care bucuriile
Nu mai știu
S-o clătească. Continue reading

 

(Ne)Siguranță

julian_richings__death___supernatural__by_eajna-d52tmur
Mi-e teamă că
Nu mai e timp
Să vorbesc,
Să tac,
Să fiu.
Așa că trăiesc
Cu infinitul în sac,
Închis la margine
Cu ață de mortalitate. Continue reading

 

Calcul

death_in_life-600x393>
În fiecare minut,
Cineva moare.
Se sting cuvintele,
Pe care nu le-a spus,
Îmbrățișările,
Pe care nu le-a dat
Și toate iubirile
Pe care le-ar fi simțit,
Trăind.
În fiecare minut,
Moare un univers. Continue reading