S-a scumpit trenul! Scaunele-s roase. Nu de timp… Din verde a rămas urma mea, galbenă, cu nuanțe ușoare de toamnă. Nu mai sunt prize la realitate de mult iar geamul din dreapta e spart; s-a jucat un copil cu-o piatră, superstițios. Și-a zis că dacă nimerește geamul când e trenul în mers, va fi bine la chimie. Poate i-a fost.
Continue reading
Să treacă…
Repede,
Ca apa-n văi
Și mirosul în vânt,
Ca sunetul ascuțit în pustie,
Pentru că nu se aude,
Ca frumusețea ta
Deodată mai profundă
Pentru că nu ești
Aproape…
Să plece…
Subtil,
Ca umbra pe trotuar
Când soarele plânge
În ploaie – a nori,
Ca urma degetelor tale
pe obrajii reci,
Pentru că nu simți
Distanța…
Să fugă…
În ropot,
Ca râsul în cascade
Până se sparge,
Ca inima ta,
Când îți cânt copil,
De teamă,
Pentru că nu știi
Deodată…
Să dispară,
Treptat,
Ca urma în zăpadă
Când ninge,
Ca ziua când visul
Te ia de mână
Și îți pune ceasul
În buzunarul sufletului
Pentru că nu vrei decât
O veșnicie…
