Tag Archives: Nu mi-e frica

Nu mi-e frică (Paula Săcui)

Înghesuită de gânduri și de o lume care o strivește, ca apoi să o compună la loc, mai puternică, Lola visează și se luptă. Își strânge cu grijă cuvintele și le aruncă strident în lume, la fel cum simte. Nu o limitează emoțiile și nu are rețineri în cuvinte, fie ele deranjante ochiului sensibil. Lola trăiește. Uman și cu frică de necunoscuturi. Cu un umor delicios, Lola pășește pe sârmă și încearcă să-și țină echilibrul pe parcursul poveștii, fără să uite să cadă, pentru a se ridica la loc.

Din sursa nesfîrșită de sentimente pe care și le însușește, Lola compune povești și trage concluzii realiste, inclusiv în iubire:

“Poveștile cu << și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți>> sunt strict pentru prinți și prințese”.

Lola își fumează plămânii la fel cum respiră: cu poftă de viață și de surpriză. Apoi își plânge nefericirea și admite, simplu, că e neînțeleasă. Emite teorii universale cu un umor subtil și plin de poezie, atacând subiecte de trend:

“Ce fac femeile atunci când sunt nefericite ? Unele își mai iau un amant, altele pun ziduri după ziduri.”
”Femeile au un spirit de frondă. Deși sunt realmente tâmpite, nu trebuie le arăți niciodată că ai aflat, pentru că se unesc și se revoltă. E o revoltă de coafor”.

Volumul, pe care îl găsiți sigur pe rafturile editurii ALL, e un amestec de idei întrerupte și reluate, de fiecare dată mai intens. Paginile adună gândurile autoarei exact așa cum curg, fără filtru, pentru ca logica să fie înțeleasă din subtil și din amestec, după ochii celui care citește. Nu e loc în mintea Lolei de o coerență evidentă, pentru că trăiește cu pasiune și mult, fără etichetă și fără opreliști:

”— Simt că am trăit mai multe vieți într-una singură. Doar că s-au închis, rând pe rând”.

În aceleași rânduri, afli despre ”armata” de unchi și mătuși ai Lolei, cum poți să afli și despre faptul că urăște să calce rufe. E o lectură care promite și care se respiră fără pauză, în care te regăsești sigur zâmbind și admirând o luptă care nu se oprește până în râsetul final, într-o remarcă ironică și teatrală:

”Ha-ha-ha. Acum știu ce-o să spun despre tine…”