Tag Archives: Pasti

Iubirea din cruce


Nu crucea poartă
Povara frunții
Străpunse de spini
Și de trudă,
Ci sufletele
Goale
Aruncând noroi
În tot ce mai e
Bun
Pe lume:
Copii care cresc
Să lovească
Pentru că n-au fost
Îmbrățișați
La timp,
Gesturi care dor,
Trăite obscen
De inimi
Care n-au fost iubite
La timp,
Oameni care renunță
Să trăiască
Pentru că nu mai știu
Ce înseamnă
Viață.

Nu palma a învins
Din Cer
Și nici banul
Nu L-a vândut
Din mâna
Întinsă,
Ci fiecare gest
În care iubirea
A renunțat
Să crească:
Un cuvânt
Care a durut
Deși n-ar fi trebuit
Spus
Vreodată,
Un spate
Întors
Unei mâini
Întinse,
O lacrimă
Amară
Pe care nu a șters-o
Nimeni,
O distanță
Din ce în ce
Mai prezentă
Acolo unde
Cineva
S-a sfârșit
Pentru apropiere.

Nu trupul
A murit
Sub suliță
Și urlet,
Ci neiubirea.
Sub cui
Și jertfă
S-a șters
Păcatul
Uitării
De a trăi
Pentru celălalt,
De a simți
Pentru celălalt,
De a-ți dărui
Sufletul
Pentru celălalt
Până la sfârșit.

Așa iubire
Nu moare
Niciodată!

 

Săvârşitu-s-a


Adoarme cerul.
E linişte
Iar pleoapele
Pământului
Sunt închise.
Sufletele
Se odihnesc
La umbra crucii,
În aşteptare.

Pietrele tac.
Mâinile frânte
Se întind spre cer
Din cuie.
E întuneric,
Baraba îşi vindecă
Vina
Şi niciun suflet
Nu mişcă
De teamă,
De cutremur,
De dor.

Se pleacă lumina.
Răstignit,
Sufletul lumii
Îşi mântuie lupta,
Obosit.
Golgota îşi scrie
Sentința
În lemn
Iar
Cerul aşteaptă
Minunea
La poalele crucii.
Săvârşitu-s-a!

 

În om

MelGibsonPassionMovie_NailHand.jpgSe coboară-n lut,

Cu picioarele frânte

Și obrajii stinși.

Fericirea

Își întinde lumina

În noroi,

Pentru a ridica inimi

Spre cer.

 

Își zdrobește mâinile

Pe lemn

Și sufletu-n oțet.

Cerul

Se apleacă

Pentru a înălța aripi

Din luturi.

 

Se stinge lovită

Frumusețe de cer,

Cu glas de pământ,

Cioplită-n cuie.

Minunea

Se aprinde

Din humă.

 

Un paradox imens

Din Dumnezeu în om

Spre

Dumnezeu.

 

 

Hristos a înviat!

Încântare. Răsărit cu pașii împleticiți, căutând drumuri spre casă. Pace molipsind suflete, viral.
tumblr_lsbmbr5lca1r0f192o1_500

Lumină. În ceară, în ochii mijând cald pe geană, în zâmbet recunoscând amintiri, împreună, în lipirea obrazului de obraz, familiar.
Continue reading

 

Paști

IMG_2759
Plouă
Cu iz de păcat
Spălat pe trotuare.
Plouă humă,
Pe trupuri de carne
Obosind suflete
Din mers.
Plouă nervos,
Descărcând istorii
Pe cruci sângerând.
Plouă geață
Pe flori de cireș,
Zgomot,
În case și suflet.
Plouă iertând,
Calm,
Cu muzică pe nuanță,
Limpede,
Sfârșind timpuri,
Începând timpuri.
Plouă divin,
Din mine,
Din tine,
Puțin.

Hristos a înviat!

 

Hristos a înviat

Vorbesc, mult, pentru că sunt întrebată sau doar pentru că sunt ascultată și îmi place. Farfuriile se umplu și se golesc în fața noastră iar cuvintele curg. Și miroase a Paști, a vopsea de ouă și a pască. Ciocolata pune capac și se asortează perfect cu cireașa de pe tort, pentru că e cu nucă și e o revelație…

Somn uitat. Răsăritul îmi poartă pașii prin ploaie acasă, agațată de-o umbrelă cu mâner greu. Mi-e frig iar pleoapele se vor închise. Noapte cu lumânări și vești de înviere. Bucurie și liniște. Ca acum.

Ciocnim. Mă declar învinsă, după ce îmi consum timpul căutând ouă roșii ondulate într-un anumit fel, după cum îmi dictează mie „experiența” în domeniu, fără folos…

Pe wall mi-au răsărit flori, mi-au fost înghesuite imagini cu ouă vopsite și iepurași, urări și culori. De-ar avea miros, ar fi de primăvară și pască, de-ar avea gust, ar fi prea dulce. Zâmbesc și îmi fac bine treaba: like, răspuns, like, răspuns, suflet.

Și mi-e dor. De ea, zâmbind în engleză altor oameni, unii calzi și primitori, dar care nu au „gust” de acasă. De ei, veseli și cu ochi mari și verzi, uitându-ne la filme HD (pentru că „cineva” nu acceptă altfel) cu volumul la maxim (pentru că același „cineva” vrea să înțeleagă nuanțele). Și mi-e dor de acasă, deși sunt…

Hristos a înviat! Să vă fie soare în suflete!

 

Paști Luminoase

Azi să vorbim mai puțin și să simțim mai mult… Paști luminoase, cu bucurii și oameni frumoși în jur!

Să vă fie cerul senin!

 

Cântec și flori

Unele zile încep prost, pentru că plouă în tine mai mult decât afară, fără motiv sau cu motive indecise, pentru că oamenii parcă nu mai știu să fie oameni cum îi vrei, ci doar sunt, pentru că nu mai ai loc în suflet pentru dezamăgire și nu mai accepți… Continue reading