Omul frumos
E
Cel care simte,
Nu cel care arată.
Demonstrațiile
Strică
Din sinceritatea
Trăirii.
Omul frumos
E
Cel care ascultă,
Nu cel care vorbește.
Vorbitul
Îndoaie
Din sinceritatea
Sentimentului.
Omul frumos
E
Cel care iubește,
Nu cel care caută.
Căutarea
Uită
Din sinceritatea
Prezentului.
Omul frumos
E
Cel care
Simte,
Ascultă,
Iubește.
Prezent.
Pentru că sinceritatea
E defectivă
De trecut
Și de viitor.
Nu există
Decât la timpul
Prezent.
Câteodată mă rup.
Când plec,
Partea ruptă
Rămâne pe loc,
Îndrăgostită de trecuturi.
N-am înțeles niciodată
Oamenii care nu știu
Să conjuge timpul
La prezent.
Se încăpățânează
Să conjuge viața
La trecut
Și viitor,
Cu pretenții de înțelepciune
Și de clarviziune. Continue reading
Viitorul meu
Se leagănă pe-o ață
Subțire,
Abruptă,
Ca zâmbetul tău,
Ușor diluat
Când nu mai știi
Să fii om.
Continue reading
Ar trebui să mai uităm de veacuri
Să ne sortim vieții muritori,
Din griji am strânge orele ca leacuri
Și ne-am trezi din vise creatori. Continue reading
Ciudată viață:
Îți strânge în palmă
Sufletul,
În cuvinte uzate,
Dar atât de noi,
Când le scrii tu
Pe zâmbetul altcuiva:
Mai bun! Continue reading
Mi-e inima de scorțișoară:
Arde.
Și-ar stinge mușchiul într-o cană cu vin:
Fiert
Și ar bate în ritm de colind:
Nuanțat,
Ca filosofia ta, mută,
Când pleci,
Pășind… Continue reading
Trecuturi viclene. Cameleonice. Își jură prezentul în intenții și-și scot faptele repetat la licitație. Să nu le uiți, să nu le pierzi, să nu le înstrăinezi. Îți bat la uși. De nu le răspunzi, îți lasă pachete cu nostalgie în tindă și își râd perfid victoria, așteptând. 
Continue reading
Mi s-au umplut celulele de liniște. Mi-am făcut plinul într-o vorbă bună spusă nu când am cerut-o, dar la timp… Am închis ochii în confesiune și am vorbit, mult, cum știu eu că e nevoie câteodată…
Mi-am golit gândurile de surplus și sufletul de umbre. Nici nu știu cum… Ușor. Ca atunci când îți pleci capul într-o parte ca să-ți iasă apa intrusă din ureche și râzi. Și mi-am pulverizat un strat proaspăt de speranță în cavitatea inimii, strivind rațiunea preț de o seară. Pentru că mă învăța să disec, mult, în căsuțe aliniate și înghesuială de cuvinte. Fără folos…
Mi-am pus sonerie la ușa sufletului. Au sunat îmbrățișările. S-au înghesuit, neașteptat, la rând, și mi-au umplut holul casei cu pași calzi, lăsând urme în iubirea neatinsă. Pentru că o părăsisem în deznădejde. Și totuși, s-a întors, caldă, cum o știam dar refuzam să o simt, în fiecare vorbă, în fiecare gest de „la nevoie se cunoaște”. Cu drag…
Continue reading
Mă simt mică. M-am micșorat c-un gest în minus și unul în plus,… dar nu pentru mine. M-a ghemuit nesiguranța inimii și hotărârea gândului. De a merge clișeic mai departe, de a-mi trăi prezentul pentru a-mi câștiga viitorul. Un joc în care teoria e întotdeauna mai puternică decât practica.
Mă cer sufletului întreagă azi… Ce suflet. Nu înțelege că dorința trebuie să se vrea posibilă, ca să se împlinească. Și plânge, dar niciodată la suprafață, pentru că nu știe să se apere altfel.
Continue reading
