N-aș spune că sunt o bucățică din tine. Aș fi un clișeu: o jumătate searbădă, care își refuză întregul, pentru că nu-l vede. Degeaba port ochelari. Se aburesc întotdeauna la căldură. Poate de asta nu simt sincronizat, prezent, ci în expectativă. N-aș spune, mai ales pentru că ți-a crescut și ție dioptria de când taci. O fi molipsitoare boala asta, a distanței…
Continue reading
Ți-am spus ceva. Simplu. Cu iz de „ce mai faci?”… Dar am vrut să vezi în cuvinte tot ce se poate citi printre rânduri. Pentru că nu știu să-ți spun la fel cum știu să simt.
Ți-am dedicat un vis. Natural. Ca imaginea unor mâini încâlcindu-și degetele insistent și strâns. Cu teama că dacă se desprind, nu se vor mai întâlni niciodată. Pentru că n-am învățat să te trăiesc mai mult decât în vis.
Continue reading
Seară absentă… Muza își lustruiește balerinii de primăvară și trântește ușa de la intrare zgomotos, cu zâmbetul libertății pe buze, lăsând pași de neputință în urmă, greoi.
O acuz! Îi adun toate defectele grămadă și i le pun în cale, nesuferit… Insist pe superficialitatea responsabilității pe care pretinde că și-o asumă de fiecare dată când nu face decât să șlefuiască pretexte ieftine, să-și încalțe balerinii verzi de primăvară și să plece, oricând…
Când îi întorc spatele și refuz să-i vorbesc, își întinde brațele spre mine, senin, ca un copil vinovat care își încearcă scăparea în ochii mari și triști. Întotdeauna târziu, când bate ceasul de noapte a somn, când ideile se vor adormite în pernă, când picioarele își dezmorțesc greutatea întinse sub plapumă, mă cuprinde cu mâinile calde și îmi șoptește… 
Continue reading
