Mai dau cu zarul
Câteodată.
Îmi mut piesele negre pe tablă,
Cu schema-n ochi
Și zâmbetul pe nori.
Îmi place privirea ta
Când câștig:
Scazi din tine
Pentru mine,
Și e frumos să mă plimb
Prin zâmbetul tău. Continue reading
Sună. Strident și enervant, fără măsură, ca un telefon cu cifre învârtite greoi, cu fir gros numai bun de întins pe degete când vorbești. Geacă, geantă, zgomot de chei, portofel, agitație, telefon… În sfârșit! Laptop?!!
– Alo! Da, sunt bine.
Webcamul se activează automat pentru că… poate!
Fără început:
– Da, ce-ai în cap?
Îmi vine să răspund sincer că „Nu știu”, dar mă pune la colț evidentul: 
Continue reading
Sunt oameni pe care îi vezi (trec alene pe lângă biroul tău în drumul spre al lor) și pe care îi saluți din instinct, pentru că așa…trebuie și așa… se cuvine.
Sunt oameni cărora câteodată le zâmbești în loc de salut sau ridici mâna discret când treci în grabă pe lângă ei.
Sunt oameni pe care câteodată îi întrebi ce fac și, după ce îți răspund, îți faci un obicei din a schimba două vorbe zilnic: la intrare și la ieșire din clădire, pentru că… așa e frumos.
Continue reading
