Să nu pătăm
Pământul
Cu atâta umbră:
Criticăm măști
Și distanțe,
Cu acuratețea
Unui studiu intens
Nu de știință,
Ci de judecată.
Însă după fiecare
Privire
Care nu acceptă
Ne mai îmbolnăvim
Puțin
De ură.
Să nu blocăm
Inima
Cu prea multe lacăte:
Închidem uși
Și ne baricadăm
După o părere
Fără să înțelegem
Că suntem diferiți
În esență.
Ne vaccinăm sufletele
Că să devenim
Imuni
În fața altor
Suflete
Și nu mai acceptăm
Iubirea
Care ne adună
Ci doar lipsa
Care ne desparte.
Să nu plecăm
Atunci când e timpul
Să venim:
Ne despărțim de oameni
Cu ușurința unei vorbe
Spuse în vânt.
Acoperim substanța
Sufletelor
De judecată
Și uităm
Că dincolo de boală,
De suferință
Sau de virusul unei minți
Care se molipsește încet
De neputință
Sunt oameni care simt,
Trăiesc,
Iubesc
Încă.
Să mai iubim
Puțin
Lumea,
Dincolo de da
Sau nu,
De azi
Sau mâine,
Dincolo de neputința
Care ne desparte
Și pentru binele
Care încă există
În noi
Și care
Ne unește.
