Îmi plac ochii tăi.
Au în ei
Sclipire de revistă,
Abia scoasă din tipar:
Glob albastru,
Colțul îndoit artistic
În unghi abia vizibil
Sub fruntea adâncă.
Îmi plac ochii tăi.
Păcat că n-au privirea
Omului care vede. Continue reading
De fiecare dată
Când privesc,
Se strânge praf
Pe geană și pe pleoapă:
Înghite ochiul
Din puterea ta
De-a construi distanță
În apropiere.
Și apoi văd,
Indiferent,
Cum piere gândul
Pe alt gând,
Uman. Continue reading
Ai doi ochi.
Îi uzezi,
Îi crești,
Le stingi din albastru și verde.
Le pui ochelari
Și clipești
La prea multă lumină.
Te plângi că nu vezi
La soare,
La distanță,
La apropiere.
Ai doi ochi:
Unul pentru privirile tale
Și
Unul ca să-i înveți pe ceilalți
Să privească.
Poate dacă n-ai ține
Doi ochi
Numai pentru tine
Ai vedea mai bine –
Oameni –
Înainte să-i privești.
Continue reading
Perfecțiune… Concept alimentat de speranțe și țeluri, de neputințe mascate în obstacole, de modele căutate intens, pentru a merge spre ceva, a ajunge ceva, a fi… „din ce în ce mai” perfect, mai sus, mai… Și, cu cât zelul crește în căutare și în efort, cu atât se întrevede mai pală, mai departe, mai greoaie: perfecțiune crudă, personalizată firesc și exigent, uman.
„Perfect sense” e o „ironie” la adresa noastră, a oamenilor care nu mai știu să simtă, căutând „mai multul”, a celor care au uitat să trăiască simplu, să se bucure cu ochii de copil de ceea ce deja există în noi și în afara noastră, fără chin, fără intenție forțată, fără umbre. Pentru că un clișeu uzat ne amintește că doar când pierzi îți dai seama cu adevărat de ceea ce ai avut și… are dreptate. Continue reading
Mi s-au amestecat simțurile
De dimineață.
Acu văd cu mâinile
Când îmi trec degetele
Peste genele tale
Să le orbesc
De mine… Continue reading
Mi-a intrat haos în ochi…
L-am simțit cum se lungea perfid
Pe linia părului meu
Încercând să-mi alunece,
Lingușitor,
În ureche
Cuvinte știute,
Tocmai când uitasem să te aud… Continue reading
Muzică… crudă, liniştită, zbuciumată, profundă, tulburătoare, ţi se imprimă în pori ca un miros dependent, îţi îmbrăţişează simţurile sensible şi îţi dau suflet, poate unul pierdut în continuitatea gândurilor aglomerate ca staţiile de metrou dimineaţa în drumul spre muncă. 
Continue reading
