Ce păcat
Că cei mai mulți
Oameni
S-au lepădat
De luptă.
Trăiesc
Pentru drumul
Fără obstacol,
Fără noroi,
Fără umbră,
Și nu mai știu
Ce bucurie
Se poate simți
Pe vârful unui
Munte
Abia cucerit.
Ce păcat
Că cele mai multe
Minți
Refuză
Orice exercițiu
De a accepta
Ce nu cred
Deja,
Iremediabil,
Orice cuvânt
Care să le nege
Nevoia
De a avea
Dreptate,
Și nu mai acceptă
Să crească
Pentru nimeni
Și pentru nimic
În lume.
Ce păcat
Că cele mai multe
Inimi
Bat
Doar pentru sine,
Într-o formă superficială
De viață
Care le alimentează
Egoul
Ca orice privire
În oglindă,
Și nu-și mai amintesc
Că lumea
A fost făcută
Pentru a împărți
Din povară
Și vis.
Ce păcat
Că cele mai multe
Suflete
Trăiesc în nepăsare:
De a nu se mai lupta
De a nu mai vorbi,
De a nu mai observa,
De a nu mai accepta
Că suntem
Diferiți
Şi că cele mai mari
Iubiri
Se nasc din bucuria
De a te îmbrățișa
După ce ai plâns,
De a te împăca
După ce te-ai aprins,
De a simți
Că ai pentru cine
Să trăiești
În afara ta
Și nu
Pentru a te căuta mereu
Doar pe tine
În altă parte:
În drumul simplu,
Care nu deranjează
Dar care nici nu te crește
Ca suflet
Niciodată!
