Category Archives: poezii

Cald

Leave a reply


Se topesc
Tocuri
Pe trotuare.
Miroase a smoală
Încinsă
Și a zâmbete
Lipite
De înghețată
Și de pepene
Verde.

Strigăte de
Copii
Se-avântă-n piscine
Și-n clătite
Cu ciocolată
Care-și regretă
Căldura
Alungată
Pe geamuri
Mereu
Deschise.
Îmbrățişările
Se refuză
A mia oară;
E prea cald,
E prea mult
Să-ți simt
Respirația
Pe umeri.
Mâinile mici
Se lipesc,
Totuși,
De gât,
De mâini
Și de picioare,
Până-s acceptate
Chiar și atunci
Când ard
De prea mult soare
Sau prea multă
Iubire.

Visăm
La ploi reci
Și la eșarfe
La gât,
La răcoarea pașilor
De dimineață
Pe gresia
Rece.

Nu mai putem
De atâta
Căldură.
Ne mișcăm
Mâinile
Doar pe limonadă
Și regretăm
Că e caniculă
Sau prea frig
Sau prea multă ploaie
Sau prea multă
Viață.

Doamne,
De ce ne-ai făcut
Așa
Nemulțumiți
De pământ?
Oare ca să-ți căutăm
Raiul
În fiecare
Secundă?
Răcorește-ne Tu
Inimile
Că-i prea cald
În buzele
Fripte
Care nu mai știu
Să se roage
De prea plinuri.

Share
0
 


Ce păcat
Că cei mai mulți
Oameni
S-au lepădat
De luptă.
Trăiesc
Pentru drumul
Fără obstacol,
Fără noroi,
Fără umbră,
Și nu mai știu
Ce bucurie
Se poate simți
Pe vârful unui
Munte
Abia cucerit.

Ce păcat
Că cele mai multe
Minți
Refuză
Orice exercițiu
De a accepta
Ce nu cred
Deja,
Iremediabil,
Orice cuvânt
Care să le nege
Nevoia
De a avea
Dreptate,
Și nu mai acceptă
Să crească
Pentru nimeni
Și pentru nimic
În lume.

Ce păcat
Că cele mai multe
Inimi
Bat
Doar pentru sine,
Într-o formă superficială
De viață
Care le alimentează
Egoul
Ca orice privire
În oglindă,
Și nu-și mai amintesc
Că lumea
A fost făcută
Pentru a împărți
Din povară
Și vis.

Ce păcat
Că cele mai multe
Suflete
Trăiesc în nepăsare:
De a nu se mai lupta
De a nu mai vorbi,
De a nu mai observa,
De a nu mai accepta
Că suntem
Diferiți
Şi că cele mai mari
Iubiri
Se nasc din bucuria
De a te îmbrățișa
După ce ai plâns,
De a te împăca
După ce te-ai aprins,
De a simți
Că ai pentru cine
Să trăiești
În afara ta
Și nu
Pentru a te căuta mereu
Doar pe tine
În altă parte:
În drumul simplu,
Care nu deranjează
Dar care nici nu te crește
Ca suflet
Niciodată!

Share
0
 

Azi

Leave a reply


Azi
Mâinile lor
Strâng
În brațe
Ruine.
Ochii lor
Caută
Începuturi
Sub praf
Și
Cenușă.

Copiii lor dorm
Sub ziduri
Iar mâinile lor
Moi
Nu mai îmbrățișează
Obraji
De mamă,
Ci pietre.

Mamele-și urlă
Pașii
Fără vise,
Cerul
Prăfuit
De ură
Și
Lacrimile
Din ochii mici
Pe care n-o să le mai poată
Șterge
Niciodată.

E-o ură
Imposibilă
În aer
Și nu mai e loc
De iubire
Sub pleoape.
Egouri
Explodează
Sub priviri
Care nu mai
Știu
Să se ridice
Spre cer.

Soțiile-și plâng
Bărbații
Pierduți
Printre arme.
E frig
Iar inimile lor
Dor
Și se sting
De neiubire.

La mulți ani, femei eroine, care încă vă mai duceți crucea printre ruine. Să vă umple Dumnezeu sufletele de toată bucuria pe care o meritați.

La mulți ani, femei și mame de peste tot în lume! Să nu uitați că cel mai mare dar e sufletul în care încă mai e loc de iubire!

Share
0
 

Netimp

Leave a reply


Câteodată
Cea mai mare absență
Se simte în
Prezență,
Când sufletele
Stau
Aproape
Dar nu se mai
Îmbrățişează,
O amăgire
Născută
Din obișnuință
Și
Neputință.

Câteodată
Cea mai mare tăcere
Se simte
Când ne auzim
Vorbind,
Când buzele
Se mişcă
În gol;
Fără să aprindă
Inimi;
O liniște
Care nu ascultă,
Ci doar aude
Vorbind.

Câteodată
Cea mai mare durere
Se simte
Nu când ne
Lovim,
Ci când
Ni se închid
Aceleași răni;
Cicatrici de gol,
De pași nefăcuți
Sau
De teamă.

Câteodată
Cea mai mare iubire
Se simte
Nu când e prea plin
De fericire
În suflet,
Ci când
Reușești
Să mai ștergi
Un pic
Din praful inimilor
Împreunate:
Un zâmbet
Cu intenție,
Un sărut
Care nu e
La plecare,
O îmbrățișare
Care nu așteaptă
Ocazie,
O clipă
În care asculți
Cu adevărat,
Nu doar
Auzi,
O mână întinsă
Fără să fie
Cerută.

Suntem atât
De prinși
În viața asta
Scurtă,
Că uităm
Să fim prezenți
Dincolo de
Ecrane,
Să ne jucăm
Fără să ne uităm
La ceas,
Să iubim
Azi,
Acum,
Momentul ăsta
Simplu
Și plin
În care ne putem
Împărți
Din suflet,
Din inimă,
Din clipă.

Și poate
Mâine
Când ne-om trezi
Din goană
Nu va mai fi
Timp
De trăit,
De împărțit,
Nu va mai fi
Timp
De iubit.

Share
0
 

Cel mai frumos om

Leave a reply


Cei mai frumoşi
Ochi din lume
Sunt ochii mamei
Care alintă
Obraji de copii
În nopţi albe;
ochii pe care
Ene
Nu poate să-i închidă
Cu praf
Pe gene,
Pentru că sunt
Sensibili
La orice mişcare
Moale,
La orice vis
Urât,
La orice frunte
Fierbinte.

Cele mai frumoase
Braţe din lume
Sunt braţele tatălui
Care adună
Îmbrăţişări mici
De copii însetaţi
De iubire înghesuită
Şi
Nesfârşită;
braţe care
nu obosesc
Când mâinile
Mamei
Dor
De trudă,
De slăbiciune,
De prea multă
Nevoie.

Cele mai frumoase buze
Din lume
Sunt buzele mamei
Care nu se satură
De iubit
Ochi mici,
Obraji pufoşi
Şi mânuţe
Reci
Ascunse la sân
De văzul lumii;
buze care vorbesc
La nesfârşit
Despre anii care trec
Într-o clipă
Prin paşii lor mici,
Cu visuri mari
De prinţese,
Doctoriţe
Şi mame de bebeluşi
Puşi la nani
Pe toate pernele moi
Din casă.

Cel mai frumos zâmbet
Din lume
E zâmbetul tatălui
Care se hrăneşte
Din orice cuvânt
Stâlcit,
Din orice desen
Lipit pe perete,
Din orice pas
Grăbit
Să îmbrăţişeze,
Din orice dovadă
Reală
Că îngerii își lasă
Aripile
În cer
Şi se nasc
Pe pământ
Dintr-o nemaipomenită
Iubire
Şi că toată
Viaţa
Își caută
Şi își construiesc
Aripile
La loc
Fără să uite
Să-şi molipsească
Părinţii
De bucurie,
De rai,
De cea mai sinceră
Iubire.

Cea mai frumoasă
Jertfă
E jertfa mamei.
Ba nu,
E jertfa tatălui.
Ba nu!
E jertfa fiecărui
Părinte
Care învaţă
Să existe
Şi
Dincolo de sine:
Pentru mâinile mici
În jurul gâtului,
Pentru paşii răniţi
Care caută
Săruturi,
Pentru întrebările
Nesfârşite
Despre tot ce există
Pe lume,
Pentru fiecare cuvânt
Nou
Care construieşte
Oameni mari
Din suflete mici
Mult prea devreme,
Pentru visurile lor
Sincere
Care n-au fost rănite
Încă.

Cel mai frumos om
Din lume
Este părintele
Care-şi poartă
Copilul
În braţe
Până e pregătit
Să-şi întindă
Aripile;
omul care trăieşte
Pentru celălalt
Mai mult decât
Pentru sine
Însuşi.

Share
0
 

Pentru când paşii mici vor pleca de acasă

Leave a reply


Iubire,
E atât de linişte!

Nu mai plâng
Ochii albaştri
Pentru genunchii juliţi
Şi dor de pupici
Care vindecă
Orice,
Oricând.

Nu mai aleargă
Nimeni
Pe scările strâmte
Iar noi
Nu mai strigăm
Către urechi mici,
Care nu ascultă
Oricum,
Ca să nu se-mpiedice
Iar
Până sus.

Nu se mai scutură
Mânuţe
Cu spumă
Peste ochi,
Deşi le-ai rugat
Să stea cuminţi
Cât speli pastele
Din părul ondulat.

Nu mai dormim
Îmbrăţişaţi,
Braţe peste gât,
Miros de păr dulce
Sub nările flămânde,
Corpuri mici
Şi moi
Agățând sâni
Şi inimi,
Şi iubiri nesfârşite.

Nu mai sunt
Cutii din care cad
Jucării prea multe,
Bucăţi de măr
Ronţăit şi aruncat
Sub masă,
Pentru că alt măr
Arată mult mai bine
Deodată.

Nu se mai aud
Voci calde
Țipând de afară,
Nerăbdătoare,
Că au ajuns
Acasă,
Să le deschizi
Odată
Uşa,
Să le iei în braţe.

În sertare
Stau cuminţi
Oale şi capace,
Aranjate,
Fiecare la locul ei,
Iar praful
A fost şters,
Fără urme de mânuţe
Pe geamuri.

Pe jos
Nu mai sunt
Căsuțe din magneți,
Castele din lego
Și foi desenate,
Împrăștiate
Sau lipite
Pe frigidere
Să le vedem
Dimineața
Ca semn de iubire
“Până la Doamne-Doamne
Și înapoi”

Nu mai desenează
Nimeni
Pinguini
Şi prinţese
Pe podea,
Pe pereţi,
Pe canapele.
Scaunele
Sunt goale
De inimi mici
Şi de sens.

Nu mai mănâncă
Nimeni
Cina rece,
După ce
Mânuțele moi
S-au hrănit
Cu tot ce n-am gătit,
Pentru că ce-am gătit
E pe jos,
Deja,
De când am aranjat
În farfurie.

E curat.
E linişte.
E pustiu.

E-atât de mult dor
Încât ne agăţăm
De fiecare telefon
Cu aceleași voci,
Care pentru noi
Vor rămâne de copii
Pentru totdeauna.
Ne hrănim
Din fiecare îmbrăţişare,
Din ce în ce mai rară,
Pentru că sufletele mici
Au crescut
Mari
Deodată,
În alte îmbrăţişări,
În alte vieţi,
În alte inimi.

Iubire,
Aş vrea să nu mai crească
Timpul,
Din ochii lor
Albaștri.
Hai să trăim
Iubirea lor
Întreagă,
Să avem grijă
Să fim bine
Azi,
Acum!

Pentru că de mâine,
Oricare mîine,
Va începe
Viaţa lor
În altă parte.

Share
0
 

Sunt fiecare om

Leave a reply


Sunt lacrima
De seară
Așteptând răspunsuri
La întrebări
Neîntrebate
De teamă.

Sunt clipa
Trăită
Pe nerăsuflate
În exces de bine
Dar fără sens,
Păcatul gustat
Repede
Ca să nu se
Observe.

Sunt îmbrățişarea
Necerută
Dar atât de
Așteptată
A sufletului
Singur
Atunci când
Doare.

Sunt bârfa
Aprinsă
La urechi pătate
De pofta privirii
Aruncate
Peste gard
Fără invitație.

Sunt rugăciunea
Care vindecă
Dorul
De cer,
De speranță,
De nesfârșituri.

Sunt fumul
De țigară
Din nări familiare,
Care se amestecă
În valuri
De boală,
Poftă
Și judecată
Amară.

Sunt copilul
Care așteaptă
Iubire
Cu brațele
Deschise
Și care a uitat
Să mai crească,
Fără să se lipească
De alte inimi
Pline.

Sunt fiecare om
Pe care-l întâlnesc
În pașii grăbiți
Spre mai departe:
Tristă,
Fericită,
Goală,
Împlinită,
Singură,
Iubită,
Peticită,
Vindecată,
Imperfectă,
Umană.

În fiecare zi
Aceeași,
În fiecare zi,
Puțin altfel.

Un joc
În care fiecare
Întâlnire
Cu oameni
Mă crește
Spre rai,
Mă apleacă
Spre iad,
Firesc,
Nefiresc,
Uman.

Și oare câte suflete
Nu se pierd
În jocul
De-a oamenii
Printre alte
Suflete?

Share
0
 

Mai e loc de puțină iubire

Leave a reply


Câteodată
Nu mai e loc
Pentru luptă.
Sufletul obosește
De atâta
Povară
Și aruncă
Flăcări
Ca să-i ardă
Din neputință.
Atunci,
Cu mâinile întinse
Mai e loc
De puțină
Rugăciune.

Câteodată
Nu mai e loc
De vorbit.
Cuvintele țipă
Pe dinăuntru,
Emoțiile curg,
Dar inima
Se oprește
Din a se zdrobi
La nesfârșit.
Atunci,
Cu ochii închiși
Mai e loc
De puțină
Rugăciune.

Câteodată
Iubim diferit.
Ne întoarcem
Spatele,
Obosiți
De atâta viață,
În care încă
N-am învățat
Să trăim
Fără să ne doară.
Atunci,
Cu genunchii îndoiți
Mai e loc
De puțină
Rugăciune.

Atunci
Dumnezeu
Ne îmbrățișează
Durerea,
Ne netezește
Inima frântă,
Ne șterge
Cuvintele
Aruncate aiurea
Peste suflete,
Ne repară
Iubirea
Pierdută printre
Rânduri.

Pentru că nu există
Iubire perfectă.
Există doar suflete
Care decid
Să lupte
Împreună
Pentru nemurire,
Să-și vindece
La nesfârșit
Iubirea
Pe care o trăiesc
Imperfect
Împreună.

Pentru că
Și iubirea
Obosește
Câteodată.

Dar nu cade
Niciodată.

Share
0
 

Copii pentru totdeauna

Leave a reply


Mânuţele cresc.
Apucă
Din ce în ce mai uşor
Viaţa
Între degetele moi.
Întâi,
Deschid o carte,
Pe care o ţin
Cu susul în jos.
Apoi,
Cuprind vise
În palmă,
Când închid uşi
De părinţi
Care plâng
O revedere
Care a trecut
Mult prea devreme.

Ochii se dechid.
Îşi poartă
Genele
Din ce în ce mai departe.
Întâi se lipesc
De sânul mamei,
Şi de braţele
Tatălui,
Dependenţi
De îmbrăţişare.
Apoi,
Privesc departe,
Departe,
Spre drumuri
Care nu mai duc
Acasă
Decât rar,
Când le e dor
De mirosul camerei lor
Cu urme de culori
Pe perete,
Care încă poartă
În aer
Ecouri de râsete
De copii
Îndrăgostiţi
De joacă,
De visuri,
De copilărie.

Picioarele merg.
Se împiedică
Întâi
De fiecare jucărie,
Îşi desenează,
Fidel,
Vânătăi cu poveşti,
Din încercări
Eşuate
De zbor.
Apoi,
Din ce în ce mai repede,
Aleargă spre vieţi
Netrăite încă:
Prima iubire
Puerilă,
Prima dezamăgire
Profundă,
Primul pas
Spre povestea
Visată,
Prima cădere
Care doare,
Prima rugă
Cu lacrimi,
Prima putere
Descoperită
În inima nepătată
Încă.
Sufletul creşte.
Cu fiecare vis,
Cu fiecare cădere,
Cu fiecare speranţă,
Cu fiecare îmbrăţişare
Strânsă.
De departe,
Vom fi acolo,
Prin umbre,
Prin aripi,
Prin iubiri pierdute,
Să alinăm ochi
De durere,
Să sărutăm mâini
Triste,
Să iubim
Fiecare neiubire
A lor.

Pentru că părinţii
Nu pleacă
De fapt
Niciodată.
Rămân acolo
Să vindece inimi
De suflete
Care rămân copii
Pentru totdeauna.
Copiii lor.

Share
0
 

Iubirea strivită

Leave a reply


Ochi mari
Curioși,
Privind lumea
Cu un dor
Neimaginat,
Mânuțe
Înghesuind
Vise
La inima
Mamei,
Zâmbete
Cu urme de cer
Vorbind
Despre iubiri
Nepătate.

Nimeni
Nu a simțit
Vreodată
Mai multă iubire
Decât inima
Mamei
Sau a tatălui
Când au primit
În brațe
O nouă viață
Cu miros
De rai.

Și nimeni
Nu a simțit
O durere
Mai mare
Decât a mamei
Care şi-a pierdut
Copilul
Din brațe,
Din lume,
Din fiecare pas
Pe care l-ar fi putut
Vedea,
Din fiecare îmbrățişare
Pe care ar fi putut-o
Primi,
Din fiecare rid
Pe care l-ar fi putut
Mângâia.

Mama
Plânge
La poale
De cruce
Pentru Copilul ei,
Răstignit.
Fiecare palmă,
Fiecare spin
I-au intrat
În inimă
Pentru totdeauna.

Învie,
Doamne!
Iartă-ne
Nepăsarea,
Ura,
Neputința,
Și vindecă
Inima Maicii
De iubirea strivită
Pe Cruce.

Iartă-ne,
Doamne,
Așa, oameni,
Cum suntem.

Share
0